Munca împotriva lui Faraon, împotriva egoismului bărbaților, este cu adevărat enormă, pentru că egoismul, în forma sa corectată, este vasul spiritual care conține toată lumina superioară, întregul Creator, toată revelarea Lui. Creatorul vrea să dăruiască plăcere ființelor create, adică să se dezvăluie în întregime în ele, așa încât dorința trebuie să fie enormă. Faraonul este egal în mărime cu Creatorul, numai că intenția lui este opusă.

Forța sfânta și forța impură, Creatorul și Faraonul, luptă pentru aceeași dorință. Omul este la mijloc, între ele și decide de către cine să fie condus. Este clar că el nu este stăpânul lui, ci el decide doar ce ”rege” să aleagă.

În același mod, în timpul alegerilor, credem că facem o alegere și luăm o decizie. Dar chiar înainte de alegeri cineva ne-a guvernat și după alegeri cineva ne va guverna, de, aceea, alegem doar conducătorul nostru. Lucrurile funcționează în același mod, atât în spiritualitate, cât și în corporalitate, deoarece cel din urmă urmează pe cel dinainte. Este bine dacă facem alegerea corectă, astfel încât forța bună să ne guverneze. Dar, dacă nu, vom fi conduși de un conducător rău, până când vom dori să-l înlocuim cu unul bun. Numai în acest punct, al alegerii, avem liberul arbitru. De aceea, toată munca noastră este numai acolo.

Deoarece dorința de a se bucura este uriașă, echivalentă cu Creatorul, nu poate fi corectată imediat, ci sunt necesare multe acțiuni, separate, până când corectarea va fi complet împlinită. De aceea, exilul egiptean trebuie să dureze patru sute de ani, adică patru grade, până la starea sa deplină.

Prin urmare, nu trebuie să ne gândim că putem sări imediat în lumea spirituală și să trecem rapid prin exil. Nu trebuie să disperăm că stările se repetă mereu, ci trebuie să le percepem pe toate ca fiind noi și să facem clarificări noi. În acest fel, „Mulți bănuți, se adună într-o cantitate mare”.

Dorim răbdare și perseverență. O persoană nu avansează calitativ, ci cantitativ, prin repetări multiple ale aceleiași munci, până când se acumulează un rezultat tangibil. Repetând, o stare este adăugată tuturor celor anterioare și aduce o schimbare calitativă. Cu alte cuvinte, calitatea este o consecință a cantității.

Este ca un computer care nu are nimic altceva decât zero și unul. Dar, de la numeroasele zero și unu, obținem un număr mare de operații și posibilități. Formula cea mai complexă poate fi rezolvată printr-o succesiune de zero și unu: intrările și ieșirile, lumina și întunericul.

Noi trebuie să ne întărim, în așa fel încât să ne putem percepe ascensiunile și coborârile ca o avansare, de fiecare dată, ca o nouă stare. Este așa tocmai în întuneric și nu în lumină, pentru că suntem testați, adică vedem cât de mult nu ne pasă că am intrat în întuneric. La urma urmei, eu nu verific starea mea, eu sunt deasupra ei. Să fie întuneric, pentru că în întuneric construiesc calitățile dăruirii și credinței. O persoană este testată atunci când nu are nimic, când nimic nu ”strălucește” în prezent și nici în viitor și nu cere Lumina, ci doar un singur lucru: să raporteze această stare de întuneric la Creator și să trăiască în întuneric, ca și cum ar fi lumină. Așa este testată credința lui.

Întreaga muncă este tocmai în întuneric și, prin urmare, cabaliștii au decis că este necesar să studieze noaptea. Baal HaSulam se trezea întotdeauna la miezul nopții și își începea ziua. De aceea, trebuie să ne obișnuim să studiem în întuneric, până când întunericul va străluci ca lumina. Întunericul va rămâne întuneric, dar el va străluci pentru mine, pentru că este acolo unde voi găsi lumina credinței și, apoi, în ea, lumina Hochma.

Lumina Hochma, fără credință, duce la întuneric. Dacă încerc să adaug lumina credinței, atunci ”aprind” lumina și ”luminez întunericul”.¹

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Kabbalah 4/23/19,  Scrierile lui Rabash, vol. 1, articolul 20, „Cel care-și întărește inima” (1985)

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →