“Cei mai neînțelepți oameni deștepți” (Times of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Cei mai neînțelepți oameni deștepți

O celebră cântăreață israeliană a scris recent pe rețelele de socializare că Operaţiunea Breaking Dawn, campania militară de trei zile din mai, în care Israelul a luptat împotriva Jihadului Islamic Palestinian din Gaza, poate fi o victorie militară, dar nu a rezolvat nimic. În afară de a ne face să ne simțim bine cu noi înșine, nu a realizat nimic. În orice caz, mândria este mai degrabă în detrimental nostru decât benefică.

Cântăreața s-a referit și la reputația poporului evreu ca fiind cel mai inteligent din lume. Ea a spus că ingeniozitatea noastră în dezvoltarea unor sisteme de apărare sofisticate ne face periculos de mulțumiți și aroganți.

Sunt de acord cu această afirmați,e pentru că armele oricât de sofisticate și avansate ar fi, nu ne vor aduce pace. În cel mai bun caz, ne pot oferi un răgaz de la ostilitățile active; dar dacă folosim pauza pentru a ne odihni sau a construi arme și mai sofisticate și ne gândim că asta este tot ce trebuie să facem, atunci suntem cei mai proşti oameni deștepți.

Trebuie să înțelegem că armele, oricât de eficiente și avansate, nu vor pune capăt războaielor noastre, deoarece armele nu aduc pacea. Zicala “Si vis pacem, para bellum” (daca vrei pace, pregăteşte-te de război) este adevărată doar dacă definiţia noastră a păcii este absenţa ostilităţilor active. Aceasta nu este definiția păcii așa cum o cunosc eu.

În ebraică, cuvântul shalom (pace) provine de la cuvântul hashlama (complementaritate). Complementaritate este atunci când două părți contradictorii, străine și adesea ostile creează o conexiune care transcende dezacordurile și conflictele lor. Ei nu își suprimă sau anulează disputele, ci prețuiesc unitatea mai mult decât cauza conflictului lor. Prin urmare, ei formează o conexiune care este mai puternică decât motivul luptei lor.

Într-adevăr, conexiunea trebuie să fie mai puternică decât conflictul pentru a nu se rupe sub presiunea diviziunii. Rezultă că, cu cât disputa este mai grea, cu atât mai puternică trebuie să fie unitatea pe care o construiesc părțile, dacă doresc să mențină pacea.

Pentru a atinge o astfel de pace, este nevoie să lucrezi la conexiune, la legături. Necesită creșterea constantă a valorii unității, solidarității, coeziunii și responsabilității reciproce. Aceasta este singura „armă” a poporului Israel care ne va oferi o pace reală și de durată – mai întâi între noi și ulterior cu vecinii noștri.

Nu va fi ușor. Nu suntem doar inteligenți; suntem si foarte egoişti. Fără îndoială că a prefera unitatea în locul plăcerii îndreptăţirii de sine nu este ușor. În plus, ne lipsește înțelepciunea de bază pentru a înțelege că puterea noastră constă în conexiunea noastră și că acesta este singurul nostru drum către victorie. Dar dificilă sau nu, unitatea este încă singurul nostru instrument pentru a obține victoria finală.

Succesele noastre pe câmpul de luptă ne câștigă timp, dar trebuie să-l folosim cu înțelepciune. Dacă-l folosim pentru a ne odihni, în cele din urmă vom pierde. Dacă ne folosim pauzele de la ostilitățile active pentru a ne consolida conexiunea, vom promova pacea în Israel și cu vecinii noștri. Aceasta este singura speranță a Israelului pentru pace și singura mișcare inteligentă pe care o pot face cei mai deștepți oameni.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: