Caracterul unic al muncii spirituale constă în faptul că, o persoană trebuie să se obişnuiască să fie în stări opuse. Şi, în ciuda polarităţii lor, ea trebuie să fie capabilă să trăiască în ambele, să discearnă între ele ca “superioritatea luminii asupra întunericului” şi astfel să progreseze.

Este foarte dificil pentru începători să înţeleagă asta. După toate, în lumea corporală, acţionăm bazându-ne  doar pe dorinţa noastră egoistă de a experimenta plăcerea, nu există dorinţa de a dărui aici deci, există un singur adevăr. Şi tot ceea ce se opune, considerăm că este fals.

În spiritualitate este invers, deoarece alăturăm Creatorul pe baza fiinţei create deci, cele două extremităţi ale scării spirituale sunt adevărul.  Şi, cu cât înclinaţia rea este mai mare, ego-ul omului, cu atât el poate să urce mai sus; o dată va fi un odios, altă dată va fi un drept. Şi aceste stări, atât de îndepărtate una de cealaltă, cresc de fiecare dată într-o singură persoană.

Prin urmare, trebuie să considerăm aceste două stări corect, ambele urcări şi coborâri: trebuie să ne ridicăm deasupra lor. Cu alte cuvinte, aici exist eu şi aici există starea mea de a fi. Poate fi o coborâre sau o urcare, dar asta nu are nimic cu “eul” meu, deoarece “eul” meu este locul unde voi obţine o adeziune cu Creatorul. Şi trebuie să percep toate stările succesive ca necesare.

Eu nu “acord atenţie” sentimentelor mele şi nu plonjez în ele ci, mai degrabă evaluez eficacitatea unei stări date, dacă mă ridic deasupra ei în atingerea obiectivului final.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.12.2010, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate | Add Comment →