Scrierile lui Rabash: „Ce înseamnă Cupa binecuvântării trebuie să fie plină în muncă”: Există o diferenţă între a vorbi şi a fi mut în muncă. Deoarece vorbirea este starea revelaţiei, adică cineva care a atins deja starea de sugar în spiritualitate şi simte deja că este alăptat de Kedusha (Divinitate). Iar starea de sugar arată către Hassadim (Milă), pentru că Hesed este starea de dăruire, deoarece atunci când cineva merită vasele de dăruire, adică atunci când toate acţiunile sale sunt de dragul Cerului şi nu mai are grijă de sine, atunci înseamnă că merită starea de Hessed (dăruire).

Totuşi, perioada de sarcină precede această stare, adică atunci când Cel de Sus îl corectează. În acest timp, omul nu participă la propria corectare. El doar se anulează, iar cel superior face toată munca. Dar, de fiecare dată, omul se anulează în mod diferit faţă de noile discernăminte. El întâmpină probleme noi, necazuri, totuşi se anulează, îşi înclină capul şi acceptă totul.

Şi asta este atunci când cineva este ca un copil nenăscut aflat în pântecul mamei, atunci când se anulează înaintea mamei şi nu are nicio opinie proprie. Mai degrabă, aşa cum spun înţelepţii: „Cel nenăscut din mama sa mănâncă ceea ce mănâncă şi mama lui” şi nu are nicio existenţă proprie, nu pune nicio întrebare sau nu face nimic pe cont propriu, iar asta înseamnă că este mut şi că nu are gură să pună nicio întrebare.

O persoană devine mută înăuntrul celui superior, ca şi cum nu ar mai exista, astfel încât să nu îl deranjeze şi să nu devină o forţă străină în el. Dacă embrionul este un corp străin înăuntrul mamei, corpul acesteia va opune imediat rezistenţă şi îl va respinge ca pe ceva ostil. Dar aceasta este minunăţia naturii, deoarece în pântecul mamei se întâmplă exact invers, şi întregul corp al acesteia începe să lucreze pentru beneficiul embrionului, în loc să îl respingă. Asta se întâmplă pentru că în natură, embrionul corporal se anulează pentru a se dezvolta în uter.

… iar asta înseamnă că este mut şi că nu are gură să pună nicio întrebare. Adică îşi închide gură şi nu se contrazice, se anulează, acceptând totul. Are multe întrebări şi simte resentimente, dar cedează şi nu se contrazice.

Şi acesta este momentul pentru ca omul să meargă cu ochii închişi, deasupra raţiunii, să creadă în înţelepciunea celor înţelepţi şi să avanseze până la final. Este imposibil să explici asta în cuvinte, deoarece omul nu înţelege nimic din spiritualitate. De aceea, se spune simplu că trebuie să se anuleze tot drumul şi să creadă în credinţa înţelepţilor, adică că conteze pe ei tot drumul. Nu contează ce simt în inima mea şi ce gânduri îmi trec prin cap, mă anulez înaintea Providenţei superioare.

Asta se numeşte perioada de sarcină, adică nu are gură să vorbească. Este starea Malchut, care este cea mai mică şi cea mai restricţionată şi se numeşte Ibur, care vine de la cuvintele păcat şi judecată (Dinim), aşa cum sunt în cuvintele „Creatorul m-a judecat de dragul tău (datorită ţie).”

Iar problema păcatului şi judecăţii (Din) trebuie explicată. Datorită acestui lucru, când omul merge cu ochii închişi, deasupra raţiunii, corpul se opune şi din această cauză omul trebuie să depăşească asta continuu, iar asta se numeşte păcat, furie şi durere, pentru că este o muncă foarte dificilă să meargă tot timpul în stare de anulare înaintea celui superior, şi să îl lase pe cel superior să facă ceea ce vrea cu el.

Omul este gata să se anuleze în orice mod posibil. Nu îl poate ajuta pe cel superior aşa cum o face la nivelul de sugar sau la nivele mai înalte. Dar este gata să se anuleze înaintea celui superior şi să Îi dea lui corpul şi sufletul pentru a fi corectat. Iar asta se numeşte Ibur (perioada de sarcină), care este cea mai mică restricţie posibilă, primul nivel al existenţei spirituale. Nu trebuie să disperăm, împreună îl vom atinge!

Din pregătire pentru Lecţia zilnică de Cabala 2/11/2014

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →