Constructorii noii lumi

Scopul creaţiei este conexiunea tuturor creaturilor, a întregului suflet spart al lui Adam HaRishon. Noi trebuie să revelăm scala acestei spargeri, apariţia, profunzimea şi caracterul ei. Până la urmă, nu a fost o piatră lipsită de viaţă care a fost spartă, ci un sistem similar cu Lumina, HaVaYaH. Sistemul a fost spart din cauza faptului că a fost revelată o dorinţă în interiorul acestuia care a fost împotriva HaVaYaH, împotriva dorinţei Creatorului, care a umplut-o.

Spargerea s-a petrecut între două forţe opuse – singurele care există în natură. Aşadar, pentru a face o încercare de conexiune, este necesar un atac asupra conexiunii. Până la urmă, noi nu suntem pregătiţi să facem nici măcar un pas înspre această direcţie, fiindcă ceva din inimă şi din minte ne împiedică să facem asta. Iar noi nu înţelegem ce ne lipseşte pentru a obţine acest lucru.

Există asemenea sisteme, forţe, câmpuri de forţe care ne resping, care nu ne permit să ne apropiem de conexiune. Gărzile ne doboară atunci când încercam să urcăm pe muntele palatului regal. Şi ne simţim lipsiţi de putere în totalitate. Dorinţa a fost trezită, însă nu este nicio putere pentru realizarea sa; este lipsa înţelegerii şi lipsa perseverenței. De aceea, de fiecare dată este o nevoie să ne întoarce spre Creator, aşa cum este scris: “Şi copiii Israelului au suspinat din cauza rănilor”, până când nu obligăm Creatorul să termine această muncă pentru noi şi să realizeze acţiunea pentru conexiunea noastră.

Munca este împotriva forţelor negative pe care Creatorul a vrut să ni le reveleze. Precum avantajul Luminii, care ne este revelat din întuneric şi în contrast cu forţele negative, noi putem dezvălui forţele pozitive care deja ne reprezintă în mod direct puterea Creatorului: puterea unităţii, a dăruirii şi a iubirii. Apoi creăm primul HaVaYaH din partea noastră. HaVaYaH coboară de Sus în jos, iar HaVaYaH a noastră, din contră, se ridică de jos în Sus, iar în acest mod ne completăm între noi. După ce construim vasul pentru primul HaVaYaH, revelam numele Creatorului în toate lumile.

Acesta nu este doar un atac asupra conexiunii, ci construcţia a întregului sistem, adică obţinerea dorinţelor adiţionale, pregătirea noastră pe drum, pentru a descoperi ceea ce ne împiedică şi ceea ce ne ajută. Trebuie să construim o stare completă, o lume nouă. De fapt, asta este singura şi cea mai importantă muncă ce există în toată realitatea, iar noi acum încercăm să o îndeplinim în cadrul ultimei generaţii, pentru prima dată în istorie. 1

Există doar două sisteme, două forme şi niciunul nu există fără celălalt. “Beneficiul Luminii vine din întuneric”, însă beneficiul întunericului este revelat de Lumină. Binele şi răul se lupta întotdeauna pentru om, până când ele se completează între ele. Sarcina omului este să le reconcilieze. Aşadar, fiecare dintre ele creşte constant în relaţia cu cealaltă. Binele nu poate să crească fără să se mărească răul, iar răul nu poate să crească fără să se mărească binele, ceea ce este similar curentului electric, care curge numai dacă este este o diferenţă de potenţial în sistem: minus şi plus. Numai prin munca împreună asupra rezistenţei comune dintre ele, aceste forţe se manifestă prin ele, însele.

Prin urmare, în natură nu există o singură forţă. Este posibil ca forţa opusă să fie ascunsă şi nu vizibilă pentru noi. Însă, este imposibil să acţionăm cu o singură putere a binelui, fără însoţirea răului. Şi puterea răului, de asemenea, nu poate să fie revelată singură. Oriunde este revelat răul, puterea binelui stă tot timpul undeva, în interior.

Munca noastră este să aducem aceste forţe la revelaţie, una relativ la cealaltă, să descoperim opoziţia lor şi condiţiile sub care se pot conecta şi potrivi între ele. Şi apoi putem să folosim ambele forţe cu un singur scop.

Creatorul nu ne trimite nicio forţă bună sau rea. Însă noi, creaturile, Îl putem revela numai folosind aceste două forţe. Vedem lumina numai peste fundalul întunericului, simţim puterea dăruirii şi a iubirii numai în contrast cu puterea primirii şi a urii. Aşadar, trebuie să tratăm aceste două elemente în acelaşi mod. Într-un final trebuie să ne ridicăm deasupra puterii răului şi a puterii binelui, a forţei primirii şi a forţei dăruirii, a puterii întunericului şi a puterii Luminii, pentru a revela Creatorul deasupra lor şi pentru a-i oferi Lui plăcere.

Prin urmare, este imposibil să preferăm numai o forţă, faţă de cealaltă. Starea corectă este numai atunci când ne aflăm peste amândouă şi nu ne raportăm la niciuna dintre ele. 2

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 6/11/18, lecţie pe subiectul: “Atacând conexiunea”

1 Minutul 0:20

2 Minutul 19:30

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed