Cu ce umplem dorințele goale?

Tora, Deuteronomul 9:20 – 9:21: Atunci Se mâniase Domnul foarte tare şi pe Aaron, vrând să-l piardă şi pe el; dar m-am rugat eu în vremea aceea şi pentru Aaron. Iar păcatul vostru pe care l-aţi făcut, adică viţelul, l-am luat, l-am ars în foc, l-am sfărâmat şi l-am pisat bine, până când s-a făcut, ”Unde este Moise ? Fă-l să vină jos și să ne dea ceva la care să ne rugăm. Sau dă-ne înapoi idolul egiptean”, adică aurul, împlinirea egoismului nostru.

Nu putem trăim într-un egoism gol, acesta cere împlinire. În noi apar dorințe egoiste goale enorme, iar noi vrem să le împlinim. Dar cu ce? Cum? Fie cu urmări egoiste sau altruiste, dar este necesar pentru egoismul nostru, nu poate trăi fără asta și țipă după asta. Deoarece egoismul, încorporat în vițelul de aur, poate cumva să îi împlinească pe oameni. Aaron este de acord cu el.

Desigur, Creatorul face toate acestea. De fapt, nu există nimeni în afară de El. Dar de ce face El asta? O face pentru ca oamenii, în timp ce sunt în afara Egiptului, să se scufunde în aceleași dorințe egiptene enorme și să reînvie egoismul în ei pentru corectarea următoare.

Evident, nimic nu se întâmplă fără voința Creatorului. Noi putem doar să ne accelerăm timpul coacerii. Dar asemenea căderi, urmare a distrugerii primului și celui de al doilea templu și a exilului, au fost înregistrate în Cabala în avans, iar Cabaliștii au știut de ele.

Este imposibil să atingi corectarea deplină și adeziunea cu Creatorul fără să treci prin aceste stări.

Din emisiunea de pe Kab Tv Secretele Cărții Eterne din 11.05.2016

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: