Cum patrunde cineva in calculatorul creatiei?

Intelepciunea Cabala vorbeste doar despre descoperirea sistemului superior care este ascuns in natura. In spatele naturii pe care o vedem, simtim si descoperim cu cele cinci simturi ale noastre, exista un sistem care ne conduce, intreaga noastra viata, si toata evolutia noastra.

Intelepciunea Cabala se ocupa cu descoperirea acestui sistem. Explica in ce fel acest sistem, forta superioara, ne-a creat, cum noi existam, cum evoluam, si la ce stare trebuie sa ajungem in final.

Acest intreg sistem se numeste Elokim (God). Elokim si natura (HaTeva) sunt unul si acelasi lucru (au aceeasi valoare numerica in Gematria, si asta indica faptul ca au aceeasi esenta). Si totusi, prin cuvantul „natura” noi nu ne referim la natura fizica din jurul nostru, ci la un sistem imens, a carui parte minuscula ni se dezvaluie, iar 99.9% din el ne este ascuns.

Oamenii de stiinta confirma si ei ca au descoperit doar o parte minuscula a ceea ce se intampla in realitate, dar ei spera ca prin evolutia continua a stiintei, ei vor descoperi ce este ascuns. Insa, exista un strat in sistemul naturii pe care niciodata nu il vom putea descoperi cu cele cinci simturi fizizce ale noastre, pentru ca aceste simturi sunt limitate – sunt doar cinci organe de simt, si obiectele create de noi pentru a le mari zona.

Aici, noi avem nevoie de o suplimentara si noua metoda, pentru a descoperi sistemul ascuns in care conducerea superioara care ne dezvolta, se ascunde. Din acest sistem, noi putem vedea, simti, si descoperi care este destinul nostru, ce ne motiveaza, si daca avem libertatea de a alege in tot ceea ce facem – sau doar ni se pare asa, dar, de fapt, nu suntem liberi, ci doar indeplinim vointa unei forte anume, o dorinta a unui program unic?

Intrebare: Acest sistem imi conduce viata si viata tuturor acum si tot timpul?

Raspuns: Bineinteles! Acesta este un sistem general si complet, in care noi existam ca si cum am fi intr-un calculator gigantic care determina totul pentru noi, transformandu-ne si miscandu-ne prin diferite situatii, de la inceputul creatiei pana la sfarsitul ei.

Intrebare: Intelepciunea Cabala investigheaza acest calculator gigantic?

Raspuns: Da. Ne descopera intreaga realitate, incluzand aceasta lume si lumea superioara. Explica felul in care noi ne miscam intre cele cinci lumi, si cum noi ajungem la faza finala. Cine incepe sa recunoasca si sa ajunga la acest sistem, se cheama cabalist.

Intrebare: Cum influenteaza aceasta intelepciune si realizare, viata cuiva? Ce ii ofera?

Raspuns: Cand cineva devine familiar si ajunge la sistemul superior, el descopera toate fortele care actioneaza in el, si consecintele actiunilor lui. El descopera daca actiunile lui sunt planificate de sus, sau daca el poate sa isi strecoare in ele, componenta lui libera si proprie. Este aceasta viata un „meci vandut”, ca si cum ar fi intr-un fel de masina, si nu e nimic de facut? Se poate ca il priveste cineva si il urmareste din afara, efectuand tot felul de exercitii si experimente pe el, despre care nu stie nimic, doar indeplinind vointa unei dorinte superioare in aceasta lume – sau poate el sa ajunga in lumea noastra la un nivel in care el adauga ceva propriu, si , in plus, poate el descoperi dorinta superioara si sa o oblige sa il implice si pe el, asa incat ca el sa aleaga singur? El va descoperi toate aceste lucruri.

Intrebare: Tu spui ca exista un fel de sistem care ma conduce acum, in acest moment?

Raspuns: Nu numai acum, ci intotdeauna! Este deasupra timpului, miscarii si spatiului.

Intrebare: Dar eu nu il simt; nu simt ca cineva ma conduce. Eu ma conduc pe mine!

Raspuns: Tu simti cum se comporta corpul tau, cum este condus? Nu, are un program intern, si se comporta ca un fel de mecanism. Tu nu simti asta, dar in interiorul lui exista un numar infinit de faze si procese.

Intrebare: Am crezut ca creierul imi activeaza corpul.

Raspuns: Asa ti se pare tie. Corpul tau activeaza un program si mai complex.

Intrebare: Cine ma activeaza pe mine?

Raspuns: Acel gigantic calculator, forta superioara, te conduce nu numai pe tine, ci pe toti impreuna, intreaga realitate.

Intrebare: Dar ce vrea de la viata mea?

Raspuns: Forta superioara vrea sa o descoperi si sa deveniti parteneri. Asta inseamna ca vei descoperi scopul ei, cat de minunata, completa, eterna si buna, este aceasta forta.

Intrebare: Cum putem patrunde in acest imens calculator?

Raspuns: Pentru a face asta, trebuie sa fi un hacker talentat.

Intrebare: Care hackeri sparg acest calculator?

Raspuns: Cei care invata Intelepciunea Cabala pot penetra in acest calculator, in sistemul superior.

Din Programul de radio israelian, 103 FM, 15/02/15

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: