Cum putem onora cu adevărat amintirea victimelor Holocaustului (Times Of Israel)

The Times of Israel a publicat noul meu articol “ Cum putem onora cu adevărat amintirea victimelor Holocaustului

În viitorul apropiat, o întreagă generație de supraviețuitori ai Holocaustului se va alătura analelor istoriei. Aproximativ 15.000 de persoane care au scăpat de atrocitățile celui de-al treilea Reich și au făcut din Israel căminul lor, au murit anul trecut și  rămân doar 190.000. Moștenirea lor și memoria celor șase milioane de evrei care au pierit în Shoah vor fi pomenite de peste 45 de lideri mondiali, care s-au adunat la Yad Vashem, în Ierusalim, la 75 de ani de la eliberarea din Auschwitz.

Se ridică astfel, întrebarea: Oare aceste întâlniri diplomatice au vreun impact asupra evitării unor viitoare catastrofe similare?

Cu multe organizații și țări care se ocupă de antisemitism și bugete solide alocate pentru a rezolva această problemă la nivel mondial, am putea aștepta rezultate pozitive concrete. Cu toate acestea, în pofida tuturor suferințelor pe care Holocaustul le-a adus și investiția de milioane de euro în întâlniri și excursii sponsorizate pentru delegații întregi în Israel, precum și pentru renovări ale lagărelor de concentrare, antisemitismul nu a dispărut și nici nu s-a diminuat. Dimpotrivă, incidentele antisemite devin tot mai frecvente și mai intense.

Prin urmare, vom păstra cu adevărat memoria tuturor victimelor doar atunci când ne putem asigura că sintagma „Niciodată!” nu este doar un slogan gol. Cum? Putem eradica ura eternă față de evrei și Israel printr-o cercetare profundă asupra originii și proceselor sale.

Combătând antisemitismul la rădăcina sa

Pentru a investi într-o soluție reală și de durată, care elimină antisemitismul complet, avem nevoie de un program educațional care să explice de ce s-a întâmplat Shoah și cum este posibil ca evreii să fie în continuare atacați și persecutați cu înverșunare după atâtea decenii, în special în Europa și SUA.

Înțelepciunea Cabala explică faptul că există două forțe care operează natura: pozitivă și negativă, iar o lipsă de echilibru între ele are ca rezultat perturbarea care stă la baza antisemitismului.

Scopul acestor opuse este de a ne lăsa să construim conștient un pod care ne conectează, deasupra forțelor contrastante – o stare echilibrată în care umanitatea poate găsi în cele din urmă siguranță și calm.

Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai interdependentă, umanitatea este inevitabil închisă ca o singură unitate unde predomină două stări aflate în conflict: interconectarea pe de o parte și divizarea profundă de cealaltă parte. În astfel de condiții, de butelie sub presiune, ura față de evrei devine din ce în ce mai vicioasă, întrucât societatea experimentează intensificarea efectelor negative ale forțelor contradictorii.

Evreii sunt vizați pentru că lumea consideră că poporul evreu are un anumit rol care nu este pus în aplicare în prezent: să servească drept „lumină pentru națiuni” și să iniţieze un proces de unitate global, care să poată corecta dezechilibrele societății, pentru ca în cele din urmă sa ajungem la o viață bună pentru toţi.

Cu cât evreii ne urâm mai mult, unii pe alții, cu atât lumea va dori să ne elimine. Adică, dacă nu reușim să vedem un scop unificator pentru propriile noastre vieți aici, atunci națiunile lumii vor simți de asemenea că nu există niciun scop pentru traiul nostru aici, într-o astfel de stare.

Unitatea evreiască: scopul

Națiunea noastră a fost fondată pe ideologia milosteniei și a iubirii frățești, unde străini au convenit să se unească și să se lege ca egali, mai presus de toate diferenţele. Am devenit o națiune când ne-am angajat să fim „ca un singur om cu o singură inimă”. De atunci, a fost datoria noastră să protejăm această conexiune și să conducem calea spre realizarea ei în umanitate. Acest rol trebuie îndeplinit nu din mândrie, ci în spiritul serviciului în slujba lumii. Datoria evreilor faţă de lume este să împlinească și să dea un exemplu de iubire față de ceilalți.

Asa cum scria cel mai remarcabil cabalist, Rav Yehuda Ashlag (Baal HaSulam) în eseul său „Arvut (garanția reciprocă)”:

„Națiunea israeliană a fost stabilită ca o conductă, iar în măsura în care se purifică singuri [de egoism], ei transmit puterea lor către restul națiunilor.”

Prin urmare, orice reamintire a Holocaustului trebuie să fie mai mult decât o comemorare a milioanelor de oameni care au murit. Trebuie să profităm de asta ca o oportunitate de a înfrunta viitorul, cu o convingere fermă de a ne îndeplini funcția desemnată, precum și de a ne aminti consecințele neîndeplinirii ei: să ne unim deasupra diferențelor dintre noi și să împărtășim metoda noastră de conectare, către lume. Acesta este mijlocul de a preveni reapariţia unor astfel de atrocități.

Mulți dintre înțelepții noștri au marcat calea sigură de urmat, pentru noi. După cum a scris rabinul Kalman Kalonymus în Maor va Shemesh (Lumină și Soare):

„Când există iubire, unitate și prietenie între fiecare din Israel, nicio calamitate nu poate veni asupra lor.”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed