Cunoaște ce este în inima ta, nu poruncile Lui.

Cel mai important lucru este că persoana trebuie să știe și să treacă prin asta. În mod natural, Creatorul stie deja ce se va întampla cu o persoană, chiar dacă va reuși sau nu. Cu alte cuvinte, liberul arbitru există pentru noi atunci când gândim, “Trebuie să fac asta sau asta?” Totuși, pentru Creator asta nu este o intrebare.

Mai  mult chiar, este absolut clar că o persoană se va poticni. Așa cum este spus, “Nu există nicio persoană care să nu fi păcătuit atunci âand a făcut un bine”. Totuși, poticneala, intelegerea ei, corectarea ei și a face lucrul cel bun, este o acumulare de senzații adânci, o acumulare de cunoaștere și un instrument de revelare a Creatorului în toată măreția Lui, de la începutul gândului creației, până la implementarea lui.

Intrebare: Ce înseamnă “… să te încerce și să afle ce este în inima ta…?”

Raspuns: Să afle ce este în inima ta, este ridicarea deasupra egoismului. Să te încerce, este declararea credinței deasupra rațiunii.

Intrebare: Este ca atunci când sunt date sfaturi și când poți fi sedus de ele?

Raspuns: Nu este doar asta. Unei persoane îi este dată o stare în care nu știe în ce direcție să o apuce, iar aici alege credința deasupra rațiunii.

Dacă este clar că asta este deasupra egoismului, atunci nu este nicio problemă. Știi dacă ai sau nu forța pentru asta. Trebuie, fie să o urăști, fie să o iubești; circumstanțele sunt absolut clare.

Cand nu sunt clare, astea reprezintă un test. Aici persoana se află iî uitare, acest lucru fiind cel mai greu. Nu înțelegi în ce direcție să o apuci. Nu este ca și cum ai avea sau nu puterea sau că vrei să fugi de ceea ce îți este dat. Nu, starea ta este atât de vagă ca și cum te-ai afla între cer și pământ.

Asemenea stări sunt cele mai rele, pentru că întind timpul și ucid viața unei persoane. Se numește “Teme-te de persoana indiferentă”.

Pentru sau împotrivă sunt stările bune. Fă sau nu greșeli, dar continuă să le faci. Dar când o persoană nu se află nici aici și nici acolo sș se află intr-o stare neutră, îi este luată întreaga viață.

This is what is meant by to know what was in thy heart. Does it fully agree with the Creator on the level where it is revealed to you, where you yourself know who you are, and you constantly move between Malchut and Keter like a toy yo-yo?

Intrebare : Cum ajutăm persoana să iasă din starea asta?

Raspuns: Doar cu ajutorul mediului. O persoană de una singură nu va putea să iasă din ea. Doar mediul îi poate da o direcție corectă, să îi arate cum să acționeze, iar ea începe să sufere, să fie geloasă și invidioasă. Asta o conduce din starea de pasivitate.

Intrebare: Așadar nu este necsar să o facem în mod fizic?

Raspuns: Nu, a o face în mod fizic este lucrul cel mai simplu de făcut. Lovitura de grație este atunci când, printr-un mic indiciu de undeva de departe, simte că ceva măreț se întâmplă acolo.

Intrebare: Este scris, “Să îți amintești toată calea… să știi ce se află în inima ta, chiar dacă păstrezi sau nu poruncile”. Ce înseamnă să știi ce se află în inima ta?

Raspuns: Persoana trebuie să se analizeze pe fiecare segment al căii, toate cele zece Sefirot interne din toate dorințele. Toate sunt măsurate cu respectarea Malchut, a dorinței egoiste și cu respectarea Keter, a intenției altruiste. În acest mod, trebuie să se analizeze în fiecare moment.

Asta înseamnă a ști ce se află în inima ta. Ești de acord cu Creatorul la nivelul la care îți este revelat, unde știi exact cine ești și te miști constant între Malchut și Keter, precum un yo-yo?

Din emisiunea de pe Kab TV Secretele Cartii Eterne din 27.04.2016

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: