Dau toată puterea mea grupului meu de zece

Prima etapă a muncii spirituale este obţinerea conştientizării muncii în grupul de zece. Principalul lucru este că toată lumea îşi sprijină grupul lui de zece, fără să permită nimănui să piardă impresia măreţiei grupului, a Creatorului, a căii şi a destinului nostru special, ca fiind un mare cadou.

Asta se verifică în timpul unei căderi, atunci când nu simţim împlinirea, dar suntem dispuşi să rămânem în starea de dăruire de dragul dăruirii, Hafetz Hesed. Adică am pierdut tot, ultima cămaşa, dar nu simt nicio deficiență. Dacă nu am nimic, este în regulă că nu am nimic; dacă am ceva şi asta este în regulă. Încerc să rămân la o asemenea „dietă”, când sunt bucuros cu ce am primit şi nu cer mai mult. Este scris: „un Hasid este cel care este încântat cu ce are”. Bucuria este un semn al Luminii Hassadim, starea de Katnut, starea mică.

Dacă nimic nu străluceşte pentru mine şi nu am nicio împlinire, eu tot bine mă simt. O accept ca pe o oportunitate dată de Sus, pentru a verifica pentru ce fac asta. Sunt în Hassadim, într-o stare de Katnut? Dacă nu sunt satisfăcut şi cer împlinire, blestemând întunericul, atunci nu am ajuns la starea de Katnut.

De fapt, eu nu sunt în întuneric, deoarece Lumina superioară umple întregul univers. Lumina superioară este milă, Hassadim, doar că eu nu o simt. Prin urmare, toată munca începe cu obţinerea stării de Hafetz Hesed. Asta este credinţă deja, deşi nu este completă, în care va fi iluminarea de Hochma, însă pentru moment este numai Hassadim.

Şi se verifică în momentul în care Lumina iese şi noi simţim întunericul în dorinţele noastre de primire. Putem să fim de acord că nu avem nevoie de nimic mai mult decât să rămânem pe calea adeziunii cu prietenii şi cu Creatorul în ciuda întunericului? Adică noi lucrăm „noaptea”, alegând direcţia corectă pentru a-ţi „face un Rav şi să-ţi cumperi un prieten”, pentru a fi la lecţie în fiecare zi. O asemenea atitudine faţă de toate stările prin care ne trece Creatorul va fi testul corect al muncii noastre. 1

Întâi noi ajungem la o stare mică, Hafetz Hesed, dăruire de dragul dăruirii, Hassadim. Şi, apoi, în interiorul acestei Lumini de Hassadim, noi primim iluminarea de Hochma pentru a o transmite celorlalţi. Pentru a dărui celorlalţi noi trebuie să ne folosim AHP-ul.

Celorlalţi le dăruim Hassadim, corectând dorinţele de dăruire din ei, însă pentru asta, noi trebuie să ne folosim dorinţele de primire. Lumina Hochma este revelata în AHP-ul nostru şi transmitem Lumina de Hassadim de la el la GE (Galgalta ve Eynaim) al celui inferior. Asta înseamnă că „sângele se schimbă în lapte”. 2

Eu trebuie să-mi dau toată puterea grupului meu de zece, pentru a-mi aduce prietenii la conexiune. Iau de la ei dorinţele lor, măreţia Creatorului, măreţia scopului, aşa cum este scris: „Ei şi-au ajutat fiecare pe prietenul său”. Nimeni nu se poate ajuta pe sine. Fiecare poate ajunge singur la starea de Hafetz Hesed, dăruire de dragul dăruirii, numai într-un punct şi nu mai mult.

Şi apoi el trebuie să se dezvolte în relaţie cu grupul de zece, conducându-i la starea în care prietenii lui nu vor avea nicio deficientă. Noi suntem conectaţi între noi numai mulţumită dăruirii reciproce. Nu vreau nimic pentru mine însumi, dar trebuie să dau celorlalţi şi astfel îmi deschid dorinţele de primire de dragul dăruirii şi permit unui prieten să-mi dăruiască.

De exemplu, când veneam la mama mea în vizită, eu tot timpul îi spuneam că îmi este foame pentru ca ea să-mi dea să mănânc şi să se bucure de asta. Pentru mine asta nu s-a numit primire, deoarece eu am ştiut că ea a vrut să-mi dea să mănânc, mai mult decât am vrut să mănânc şi a trebuit să-i ofer această oportunitate. Este la fel și între prieteni, deoarece altfel noi nu ne vom dezvolta unul pe celălalt. Este scris: „Mergeţi şi obţineţi unul de la celălalt”. Nimeni nu poate să câştige singur. 3

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 1/24/19, Scrierile lui Rabash, vol. 1, articolul „Treptele scării”, articolul „Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1” (1985)

1 Minutul 0:30
2 Minutul 28:45
3 Minutul 32:25

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed