Noul meu articol pe Linkedin “De ce să iubim opusul, în mod specific acum”

(Preluat din emisiunea din 7 Iunie, 2020, “Perspective Globale”)

Într-un moment ca acesta, când ura își scoate capul urât și umple străzile de răutate, cine vrea să vorbească despre iubire? Dar dacă nu vorbim despre asta acum, când vom vorbi despre ea, când simțim iubire? Dacă nu vom vorbi despre asta acum și nu vom lucra la ea, nu o vom simți niciodată.

Dar cu ceea ce cealaltă persoană, cea pe care o urăsc, poate contribui la umanitate, eu nu voi putea contribui niciodată, tocmai pentru că sunt diferit.

Ura din centrul evenimentelor de acum este rasismul. Această ură este atât de profundă, încât pentru a o rezolva, avem nevoie de o perspectivă cu totul nouă asupra vieții.

Deoarece suntem egocentrici ȋn mod natural, ne plac doar cei care ne sunt similari.

Instinctiv, pe oricine este diferit de mine, vreau să-l dobor, deoarece asta mă face superior. Cu o diferență atât de mare precum culoarea pielii, impulsul de a-l stăpâni, de a-l doborâ și, în general, de a-l diminua pe celălalt, intră imediat în joc, chiar înainte de a conștientiza asta. Acest impuls egocentric ne determină să dorim lucruri rele pentru alții, să-i  demonizăm și să ne idealizăm pe noi înșine. Atât timp cât rămânem în această perspectivă, nu vom iubi cu adevărat pe nimeni care nu este familia noastră imediată; ba chiar şi în cadrul familiilor noastre, iubirea este deja în scădere.

Dar cu acel ceva cu care cealaltă persoană, pe care o urăsc, poate contribui la umanitate, eu nu voi putea contribui niciodată, tocmai pentru că sunt diferit. Așadar, dacă aș iubi umanitatea în loc de mine ȋnsumi, aș iubi acea altă persoană (în prezent urâtă), tocmai datorită capacității de a da ceea ce eu nu pot. Cauza urii ar deveni chiar cauza iubirii. Și cu cât persoana respectivă ar fi mai diferită de mine, cu atât am să simt mai multă iubire.

Deci, cum ne schimbăm perspectiva? Ne gândim la asta. Capacitatea de a ne concentra iubirea asupra umanității există în noi. Altfel, nici nu ne-am imagina că există așa ceva. Dacă ne gândim să schimbăm punctul central de la „eu” la „noi” și încercăm să-l aducem la viață, vom simți că este posibil, tocmai pentru că ne-am gândit. Și cu cât ne gândim mai mult la aceasta, cu atât va crește capacitatea noastră de a avea grijă de ceilalți.

Dacă facem asta, nu va trebui să ne facem griji de rasism; exact diferențele dintre noi le vom celebra, îmbrățișa și iubi. Iar acum avem nevoie de asta mai mult ca oricând.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →