Coborârea lumilor construiește treptele scării, care poartă lumina și dorințele de sus în jos, corespunzător fiecăruia, pe fiecare nivel. Adică, sunt date condițiile corecte pentru conectarea luminii și a vasului în toate stările, de sus în jos.

Când această coborâre atinge partea de jos a scării, se produce o spargere și produce interconectarea acestor două forțe: dorința de a se bucura și dorința de a da. Aceasta creează posibilitatea includerii corecte a unuia într-altul, care nu mai există într-o formă negativă și egoistă și în care o scânteie de lumină se rupe, prin dorința de a primi.

Astăzi, prin eforturile și munca unui grup de zece, o persoană poate atrage lumina reformatoare, care va scoate în evidență scânteia pusă în interiorul dorinței egoiste și va începe să dezvolte atât dorința, cât și scânteia care se află în această persoană. Astfel, evoluția are loc chiar și la nivelul corpului, pentru că noi trezim lumina tocmai datorită spargerii și începem să lucrăm la conexiune.

Ca urmare a coborârii, lumina și dorința aproape ajung la zero. Și la sfârșitul scării, se produce spargerea, după care creația poate începe să urce înapoi,urmând aceiaşi pași. Numai datorită distrugerii, lumina poate pătrunde în dorință și apoi dorința începe să înțeleagă și să simtă ce înseamnă să fie similară cu lumina și, prin urmare, are nevoie de intenția de a dărui.

Adam HaRishon este considerat primul om, deoarece în el apare prima dată temelia creației care nu a fost acolo, înainte. Creația trebuie să fie independentă. Înainte de sfărâmare, Adam HaRishon era un înger și era numit „un om” doar pentru viitor. Dar, după spargere, este pregătit pentru corectare, primind dorința de a se bucura și dorința de a dărui reciproc, unul celuilalt.

Apoi, cu ajutorul luminii, putem începe să ne clarificăm dorința de a ne bucura, iar scânteia,în mod treptat, ia forma unui om, Adam, care este asemănător cu Creatorul. Dorind să devină ca și Creatorul, dorința de a se bucura se limitează pe sine și construiește un ecran, lumina reflectată. Din cauza scânteii, dorința atrage lumina reformatoare şi se îmbracă în intenția de a dărui. Dar, înainte de aceasta, ar trebui să simtă ura, respingerea și numai după aceea va ajunge la unitate și dragoste.

Până la nivelul uman, la care creația devine independentă, ea nu este separată de lumină. Toate celelalte niveluri: mineral, vegetal, animal și chiar și o persoană care nu a atins încă conștiința, execută doar instrucțiunile lumii fără nicio liberă voință. Prin urmare, nu există nicio răsplată sau pedeapsă în viața corporală, în această lume, pentru nimic.

După coborârea lumilor de sus în jos, spre această lume și spargerea lui Adam HaRishon, materia a început să se dezvolte în mod automat, datorită luminii reformatoare, pe nivelurile neînsuflețit, vegetal și animal. Dar când creația atinge ultima, a patra etapă a nivelului animal, este rândul său să trezească scânteia introdusă în el și, astfel, „Homo loquens” (omul vorbitor) apare în lumea noastră, adică cei în care există un punct în inimă.

O astfel de persoană începe să simtă că există o anumită forță care îl/o controlează pe el sau ea, iar persoana se întreabă despre sensul vieții. Persoana dorește să devină similară cu Creatorul, dar găsește numai ura și respingerea în sine, în loc de unitate și dragoste. Prin urmare, îşi dă seama că are nevoie de un grup de zece și de lumina reformatoare și începe să acționeze. Fără conștientizarea răului, este imposibil să atingem binele^. (Minutul 28:30)
Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 5/30/19, Scrierile lui Baal HaSulam, „Prefață la înțelepciunea Cabalei”, Punctele 12-17

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →