“De la Generaţia-Ecran la Generaţia-Conexiune” (KabNet)

KabNet a publicat noul meu articol: “De la Generaţia-Ecran la Generaţia-Conexiune

S-au adus multe critici cu privire la tânăra generație, prinsă în spațiul virtual zi și noapte, în spatele ecranelor computerului și ale dispozitivelor mobile. Diverși detractori spun că este vorba despre o generație fără viață, lipsită de dezvoltare cerebrală adecvată, de abilități de comunicare, de imaginație și că s-au scufundat în ei înșiși, îngropați între rânduri de cuvinte și o cantitate imensă de imagini. Cu toate acestea, „Generația-Ecran” este mai iniţiată decât orice generație anterioară, în a discerne boala mortală a egocentrismului persistent, care se manifestă în lumea noastră.

Aşa cum diagnosticul precis al unei boli, în stadiile sale incipiente, ne oferă o mare speranţă de vindecare, la fel și „Generaţia-Ecran” aduce darul „recunoașterii răului”, adică conştientizarea naturii distructive a egoului uman – dorința de a ne bucura în detrimentul celorlalți – care exista în fiecare dintre noi, ca fiind sursa tuturor problemelor noastre. Fără o astfel de realizare, nu ne putem aștepta la un progres pozitiv, nici la o vindecare a bolii noastre.

„Într-o atmosferă de prietenie, căldură, simpatie și sprijin, unul pentru celălalt, putem construi conexiuni pozitive, deasupra impulsurilor noastre egoiste, într-un spirit de discuție deschisă.”

Cu toate acestea, unde generația noastră ecran poate atinge o recunoaștere semnificativă a răului, soluția problemei nu poate fi găsită prin aceleași ecrane, care măresc problema. De asemenea, cărțile, deși sunt cunoscute că actionează mai pozitiv asupra dezvoltării creierului, îmbunătățind abilitățile lingvistice, de scriere, de imaginație, de ascultare și de învățare, au apărut inițial ca o perturbare, care împiedică o transmitere mai naturală a cuvântului de înțelepciune de la profesor la student.

În trecutul îndepărtat, învăţătorii înțelepciunii, așezati pe dealuri, sub copaci, înconjurați de cercuri de studenți, împartaşeau cuvinte de înțelepciune, predând prin discuție și interacțiune. Astfel, putem învăța din formatele trecute de învățare conversațională să găsim o soluție pentru problemele noastre actuale.

Într-o atmosferă de prietenie, căldură, simpatie și sprijin unul pentru celălalt, putem construi conexiuni pozitive, deasupra impulsurilor noastre egoiste, într-un spirit de discuție deschisă. Cu alte cuvinte, când recunoaștem modul în care progresul nostru tehnologic, științific și cultural există în paralel cu o scădere a calității conexiunilor noastre, atunci putem împlini nevoia disperată de a ne vindeca conexiunile, prin metoda de conectare, care a fost perfecționată în metodele educaţionale ale înțelepților noștri, pentru a găsi leacul la starea noastră actuală.

Atunci când înțelepciunea trebuia să fie transmisă prin cuvântul vorbit, învățarea noastră avea nevoie de o ascultare atentă, pentru a înțelege ce s-a discutat și pentru a interioriza și adăuga materialul în rezerva noastră de memorie. Elevii ar asculta, ar pune întrebări și ar conversa pentru a dobândi cunoștințe și înțelepciune. În cercurile lor, ei ar absorbi spiritul materialului predat. Printr-o abordare conversațională și socială, studenții se conectează între ei și cu profesorii lor, față în față.

Prin urmare, astăzi, provocarea noastră de a corecta răul inerent naturii umane este să învățăm cum să ne conectăm pozitiv, deasupra înclinaţiilor noastre separatoare. În centrul discursului nostru ar trebui să fie înțelegerea unei astfel de nevoi și impulsul pentru a ne echilibra cu legea naturii, care îndreaptă pe toți și toate spre stări din ce în ce mai unificate.

Discuțiile noastre ne-ar avansa treptat spre a înțelege și a simți o dorință mai puternică de conectare pozitivă, cu o abilitate mentală și emoţională mult mai mare. Creierul nostru s-ar dezvolta apoi alături de inimile noastre mai dezvoltate, deoarece vom avea acces la dispozitivul de unificare suprem pentru a face față oricărei probleme și forme de diviziune, care ar apărea între noi.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: