Credinţa mai presus de raţiune este o abordare spirituală faţă de percepţia realităţii în mod simultan și în ambele lumi. Omul trebuie să fie tot timpul în raţiune, în această lume sau, mai degrabă, la nivelul numit “această lume”. Lumea nu este aşa cum pare; vom vedea o mulţime de schimbări în ea.

Până la urmă, dacă noi lucrăm la dobândirea nivelului de credinţă, Bina, conexiune, dăruire, încercând să ni-l imaginăm, atunci de fiecare dată noi transferăm completările de la nivelul Bina la nivelul Malchut, la nivelul de cunoaştere, în această lume, unde stăm pe ambele picioare. Cunoaşterea şi senzaţiile noastre sunt extinse şi formate din ce în ce mai corect.

Aşadar, omul care îşi extinde credinţa mai presus de raţiune devine mai inteligent, înţelege şi simte mai mult şi se apropie de natura obişnuită. Înţelege includerea lui Bina în Malchut şi conexiunea dintre ele. Acest lucru nu poate să fie grăbit, o persoană trebuie să treacă prin aceste stări pe cont propriu şi să simtă totul aşa, încât să se încorporeze în cunoaşterea şi în senzaţiile sale.

Atunci când construim un nivel deasupra celuilalt, noi putem să comparăm şi să măsurăm aceste stări: puterea credinţei, Bina şi puterea egoistă, individuală – cunoaşterea. Apoi vom vedea că “Dumnezeu le-a făcut una împotriva celeilalte”. Vom începe să trăim într-o realitate nouă, în mod simultan în două lumi.

Cel mai important este că, în mod constant, cu fiecare oportunitate, să îmbunătăţesc nivelul credinţei deasupra raţiunii, adică să mă tratez pe mine însumi, prietenii şi lumea ca şi cum toţi sunt corectaţi. Aceasta ar trebui să fie starea interioară a persoanei. ¹

Văd această lume în faţa mea, aşa cum este scris: “Un judecător are numai ceea ce pot vedea ochii lui” – aceasta este etapa raţiunii, Malchut. Pe lângă asta, eu mă tratez pe mine şi grupul ca şi cum am fi toţi corectaţi, conectaţi ca un singur om cu o singură inimă şi în adeziune cu Creatorul. Îmi imaginez cum ne-am comporta în această stare.

Cu toate acestea, realizăm că noi încercăm doar să obţinem această stare şi că încă nu am obţinut-o şi, în măsura eforturilor noastre, noi trezim Lumina care se reîntoarce la sursă. La început, ne forţăm să facem asta, dar apoi observăm că începem să ne dorim acest lucru.

Eforturile noastre ne aduc mai aproape de lumea spirituală, atrage Lumina către noi, ne aduce prietenii mai aproape şi relaţiile noastre devin mai cordiale. Creatorul devine mai apropiat pentru noi, ca şi cum ne-ar îmbrăţişa. Aceste eforturi simulate ne aduc un progres real, precum copilul care creşte mulţumită jocului. Noi atragem Lumina care se reîntoarce la sursa care ne dezvoltă.

Nivelul raţiunii se extinde, se stabilizează gradual, devenind tot mai uşor de înţeles. Noi începem să realizăm de ce a creat Creatorul această lume și anume pentru ca, de la nivelul raţiunii, să ajungem la nivelul credinţei. În acest mod noi construim etapele noastre spirituale prin eforturile noastre, construind realitatea noastră spirituală, grupul, Creatorul – tot ceea ce este legat de proprietatea dăruirii, partea spirituală a naturii. ²

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 8/15/18, lecţie pe subiectul: “De la neajutorare la strigătul către Creator”.

1 Minutul 0:20
2 Minutul 12:00

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →