Dezvoltarea metodologiei Cabala

202.0Metoda de ieșire din starea de exil spiritual a început să se dezvolte în secolul al XVI-lea; se numește Cabala. Desigur, învățătura cabalistă a existat înainte de asta. Marii ideologi care au urmat lui Avaam și discipolilor săi au descoperit toate acestea și le-au notat. Cărțile lor se numesc Cărțile Sfinte ale Evreilor.

Dar adevărul este că ei nu aveau o metodă clară pentru a ieși din egoism. În acel moment, ultima stare – care a început să se manifeste în timpul lui Aristotel – nu fusese încă dezvăluită.

ARI este un mare cabalist care a pus bazele metodei de corectare. După el, au început să apară și alți cabaliști: Baal Shem Tov, Magid din Mezrich și mulți alții. Astfel, s-a extins numărul de ghizi spirituali care au descris aceeași metodologie dar în stiluri diferite, și au putut lucra cu oamenii teoretic și practic la diferite niveluri.

Cu toate acestea, dezvoltarea Cabalei, care a trecut din secolele al XV-lea și al XVI-lea până în zilele noastre, s-a oprit la noi. Ultimul dintre marii profesori a fost profesorul meu Rabash. El și tatăl său au pus bazele metodei de corectare în acțiune, în aplicarea acesteia.

Iar noi, cei care îi urmăm, prin implementarea acestei metode, sperăm într-o ieșire eficientă din exilul în care ne aflăm noi și întreaga umanitate. Acesta este un exil special pentru că acel grup al lui Avraam se dizolvă în întreaga umanitate, dacă nu fizic, atunci moral, spiritual și ideologic; pierd absolut totul.

O parte din acest grup modifică întreaga metodologie, adică preia acțiuni mecanice fără să se gândească că este necesar să se angajeze interior în aceasta, cu propriile intenții, cu inima. Aceasta este marea problemă a ieșirii din ultimul exil.

Din KabTV „Am primit un apel. Istoria poporului evreu” 5/4/14

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: