Diseminarea este parteneriatul cu Creatorul

Repet asta mereu, ca, pentru a reusi in studiul Kabbalah, trebuie sa o diseminam. Oricum, simt ca “diseminare” nu este cuvantul potrivit pentru ca ma face sa par ca si un vanzator sau ca un agent de asigurari care foreteaza pe toata lumea cu politele lui. Cand vorbim despre diseminarea Kabalei, suna ca si cum  noi am impune ceva celorlalti.

Astazi, cuvantul “diseminare” este asociat cu comertul si distribuirea de bunuri. Astfel, cand vorbim despre diseminarea Kabalei, cei care nu sunt familiarizati cu termenul cred ca asta implica afaceri sau comert, ca noi vindem ceva si facem profit. Cu alte cuvinte, cuvantul este foarte ambiguu.

Dar, de fapt, intreaga noastra viata constituie diseminare, pentru ca adevaratul sens al acestui cuvant este de a ne apropia de Creator, imprastiind, dezvoltand, reveland si obtinand. Toata creatia incepe cu diseminare. Spanand asa, incepe ca dintr-un singur punct unde,dintr-odata, din nimic, ceva care exista – se naste- Yesh Me  Ain (ceva iesit din nimic) si apoi porneste sa disemineze prin cele patru faze ale Luminii Directe, producand toate lumile in jos, spre lumea noastra.

Ultimul grad spiritual izbucneste in lumea noastra printr-o singura incarcatura spirituala mica. Toate lucrurile din lumea noastra, intregul univers este nascut dintr-o singura scanteie intr-un proces numit Big Bang si apoi distribuit mai departe. Se dezvolta in acest mod pana formeaza sistemul nostru solar, globul terestru si tot ce exista aici.

Toate acestea apartin diseminarii Creatorului ca sa creeze fiinte care sa ajunga la echivalenta de forma cu El. Asta se intampla sub influenta Luminii, a calitatii Lui de daruire. Intr-adevar, orice nastere sau dezvoltare inseamna diseminare. Cu alte cuvinte, adevarata calitate a diseminarii este parteneriatul cu Creatorul. Inseamna a ajuta Creatorul sa distribuie si sa reveleze idea Sa in lume, actionand impreuna cu El.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed