Distribuind scânteile dăruirii

161Comentariu: Evreii au propriul lor scop și de aceea punctul din inimă este revelat în ei. Iar alții nu au aceste scântei. Dar uneori spuneţi că totuși acestea se vor trezi în toată lumea.

Răspuns: Nu, spargerea a fost doar în rândul evreilor. Prin urmare, există părți ale dorinței generale Malchut în care scânteile dăruirii au pătruns mai mult sau mai puțin, dar ele există undeva în mod necesar.

Prin urmare există astfel de națiuni, astfel de părți ale civilizației, care nu pot simți în mod independent punctul din inima lor sau îl pot aprinde prin atragerea luminii superioare asupra lor, creând o lumină interioară din lumina înconjurătoare. Și sunt cei care treptat vor putea face acest lucru.

Astfel există națiuni mai aproape și mai departe de corectare în conformitate cu așa-numitele 70 de națiuni ale lumii – cele 7 Sefirot ale ZeirAnpin. Prin urmare, ele sunt împărțite în altele mai active, nu la fel de scăzute, cu conștientizare și percepție, precum și mai puțin active, mai pasive.

Dar asta nu spune care dintre ele este mai sus sau mai jos. Aceasta vorbește doar despre procesul de corectare: cine este mai devreme sau mai târziu, cine ar trebui să îi ajute pe cei care rămân în urmă.

Și apoi, odată ce totul este format într-un sistem general, se transformă într-o sferă în care toată lumea este absolut egală.

KabTV „Am primit un apel. Evreii câștigă întotdeauna“ 09.06.12

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: