Două tendințe în viața diasporei evreiești, partea a 4-a

Ora cărții Zohar

Întrebare:  În Spania, cu câteva sute de ani înainte de exilarea evreilor de acolo, a fost dezvăluită Cartea Zohar, o carte despre corectarea întregii omeniri, despre transmiterea metodei de conexiune cǎtre lume.

Dezvǎluirea acestei cărți sugerează că înțelepții au avut ocazia să utilizeze această metodǎ?

Rǎspuns:  Nu, nu au existat mari cabaliști în acele timpuri care să poată folosi Cartea Zohar pentru a face o revoluție spirituală în poporul evreu.

A fost dezvăluită în secolul al VII-lea și a început să se răspândească încet, dar au existat o mulțime de probleme în acest sens. Marea majoritate a evreilor și conducătorilor spirituali ai poporului evreu nu au dorit să fie dezvăluită, deoarece provoca o mare confuzie în mințile și sufletele evreilor. În general, Cartea Zohar a făcut mai mult rău decât bine, la acea vreme.

Dar treptat, a sosit timpul. Acest lucru s-a întâmplat în secolul al XVI-lea pe vremea lui ARI.

Au trecut patru sute de ani de la revelarea Cǎrţii Zohar. În acest timp, evreii au înţeles câte puțin. Erau deja împrăștiați în diferite țări și întâmpinau multe probleme. Se confruntau cu întrebarea de ce ei suferă și astfel atitudinea lor față de Cartea Zohar, de corectare, de atingerea unui anumit scop, a devenit complet diferită.

Mai mult, au apărut mari cabaliști precum ARI, Ramchal și Moshe Cordovero. Acesta a fost apogeul Cabalei medievale în Safed [Israel].

Societatea era pregătită pentru asta. S-a văzut cât de multă suferință cade asupra fiecǎrei generații, modul în care sunt supuși în mod constant exilului, și astfel, mase mari de oameni au început să întâmpine Cabala.

Din KabTV „ Analiza sistematicǎ a dezvoltării poporului Israel” al, 29/07/19

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: