Drum lung spre Templu, partea a doua

Descoperirea lui Avram

Vechiul Babilon este o stare specială a umanității care a fost înghesuit într-un teritoriu foarte compact între două râuri. Era o civilizație bine dezvoltată care a existat acum 3500 de ani.

Babilonienii erau atât de interconectați că începuseră să simtă respingerea unii față de alții, ca și cum oamenii erau prieteni buni dacă păstrau o anumită distanță, dar dacă se aflau aproape începeau imediat să se certe. Până la urmă, suntem egoiști și nu putem sta prea aproape unii de alții și suntem obligați să ne îndepărtăm.

Babilonieinii au descoperit fenomenul Turnului Babel. Egoismul uman creștea ca un turn spre înalt, separându-le astfel până la punctul în care ura a cresct între ei și nu le-a permis să se înțeleagă între ei astfel încât au simțit ca și cum vorbeau limbi diferite.

Nu au știut ce să facă într-o situație atât de critică. Atunci, un om înțelept, Avram, a venit cu o soluție. Avram era un preot. El a făcut și vândut idoli babilonieni. Babilonienii erau păgâni și se închinau copacilor, pietrelor ș.a.m.d. Ei au zeificat toate forțele naturii.

Erau mulți preoți în Babilon, dar Avram era foarte cunoscut printre ei pentru că era fiul lui Terah, Marele Preot, care era un cleric cu o influență foarte mare.

Avram a analizat situația din Babilon și și-a dat seama că umanitatea a fost obligată să ajungă la o asemenea conexiune în care starea lor de criză să fie revelată, așa cum s-a văzut prin imensul lor egoism.

După această fază, erau doar două căi posibile: fie să se îndepărteze și mai mult, fie să se ridice deasupra egoismului. Într-adevăr, scopul naturii nu este să separe oamenii ci să-i ridice deasupra egoismului.

Ridicarea deascupra egoismului duce rasa umană într-un nou stadiu de dezvoltare. Pentru asta, trebuie să ne combinăm puterile, dorințele, gândurile și abilitățile. Conexiunea dintre noi deschide o rețea de legături care scot la lumină într-un final forța naturii care ne guvernează.

Egoismul nostru este doar o forță negativă a naturii. Dacă, în ciuda lui, ne continuăm eforturile de a ne uni, vom dezvălui două sisteme opuse care trebuie să se amestece: o dorință de a primi și puterea de a dărui, ură și dragoste, respingere și atracție.

Dacă ne continuăm eforturile, încă fără succes, de a împăca aceste două sisteme, vom înțelege dintr-o dată că este un fel de conexiune între ele. Forța care integrează aceste două sisteme complet opuse și le face un întreg se numește forța superioară. Descoperirea a fost făcută de Avram când a revelat forța generală a naturii.

Va urma…

De pe KabTV, O nouă viață, 05.07.2015

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed