Echilibrează toate forțele naturii

232.06Întrebare: Cum se manifestă în lumea noastră, la nivel uman, forțele negative și pozitive, aflate într-un conflict constant?

Răspuns: În lumea noastră, aproape că nu simțim forțe bune. Numai într-un mod foarte limitat între prieteni, rude, părinți și copii. Sau le simțim în instinctele naturii, care ne impun să avem relații bune pentru că altfel nu ar exista viață și procreație. Și la celelalte niveluri ale naturii, nu vedem aceste forțe pentru că nu le aducem în lumea noastră.

Întrebare: Asta înseamnă că există o forță pozitivă și una negativă, care sunt echilibrate, de exemplu, la un nivel mineral și, prin urmare, Pământul, acest cheag de materie, poate exista.

Dar a existat o perioadă în care aceste forțe nu erau în echilibru și a existat o luptă constantă între ele. La fel se întâmplă și cu umanitatea. Și ca o consecință a acestui fapt, se duc războaie constante în care forțele binelui și ale răului sunt în continuu război între ele. Ce se va întâmpla când vor ajunge la echilibru?

Răspuns: Forțele binelui și răului vor ajunge la echilibru numai atunci când omul intervine în acest raport, opoziție, și echilibrează toate forțele naturii. Atunci natura va acționa pentru binele tuturor celor care o umplu.

Întrebare: Putem spune că dorința noastră pentru Creator, adică pentru proprietatea dăruirii, nu s-a format încă pe deplin și, ca urmare, apar războaie și conflicte?

Răspuns: Da. Relația dintre noi determină toate stările naturii la toate nivelurile ei și relația noastră cu Creatorul.

KabTV „Stări spirituale” 21.05.2021

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed