Fata – in – fata cu Creatorul

Baal HaSulam, “Te-ai inconjurat cu mine, in spate si in fata”: Te-ai inconjurat cu mine in spate si in fata, inseamnand revelatia si ascunderea fetei Creatorului, pentru ca intradevar „Regatul sau conduce peste tot”, si totul se va intoarce la radacini pentru ca acolo nu este loc liber de el.Dar diferenta este in timpul  prezent si in timpul viitor, pentru ca cel care se va conecta la cele doua lumi, va descoperi in prezent forma sa:  tot ceea ce este facut este o forma a revelarii divinitatii.

Toate intamplarile, de la inceput pana la sfarsit iti sunt trimise si sunt doar in intentia de a-mi deschide ochii si a ma aduce inapoi la Sursa. Iar acolo nu este un  loc in care Tu sa nu conduci, ca eu sa pot spune ca am actionat singur sau cineva mi-a stat alaturi sau impotriva.

Totul este permis de Lumina Infinitului, de Creator; astfel incat nu este un act, un gand sau un pas care sa nu fie complet controlat de El. Si totul are un singur scop: sa ne faca sa ajungem la El, sa venim mai aproape de El, sa Il cunoastem, sa rezonam cu El si sa Ii acceptam conducerea.

Trebuie sa devenim asemenea Lui si sa mergem mai departe alaturi de El, sa fim de acord cu toate actiunile Sale si sa ii copiem fiecare miscare la o astfel de marime astfel incat sa fim in stare sa prevedem ce va face si sa facem inaintea Lui. Reiese ca este dorinta mea sa fac in asa fel incat  El este cel care face dupa mine!.

O persoana ajunge la astfel de intelesuri subtile  si perceptia a tot sistemul care ii este revelat, astfel incat el se uneste complet cu Creatorul. Anticipez ce doreste Creatorul sa fac, si ca un copil care trage un adult de mana, asa misc si eu creatura inspre perfectiune.

Cu siguranta in acest caz se anuleaza timpul. Nu mai exista trecut sau viitor, si ascedem inspre o stare in care totul are loc dintr-o data simultan. Viitorul ii deschide carari prezentului.

Astfel se intelege timpul prezent, insemnand ca si acum trebuie sa se imbrace in haine de gala (si in hainele lui Malchut) si evident sa arate ca in nici un caz calaretul nu este subordonat calului. Dar totusi se pare ca si calul conduce calaretul, adevarul este ca acel cal nu este provocat de orice miscare, doar de capastru si modul de conducere a calaretului. Si asta se numeste constructia staturii divinitatii, si mai este numit si fata-in-fata.


Din Lectia 7, Congresul Mondial de Cabala 2010, 11/11/10

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: