Găsește-ți locul în sistemul naturii

Baal HaSulam, “Pacea”: Astfel am dovedit, din perspectiva rațiunii empirice – a istoriei practice care se desfășoară în fața ochilor noștri – că nu există un alt tratament pentru umanitate în afara acceptării ordinului Providenței: dăruirea către ceilalți cu scopul de a-L mulțumi pe Creator așa cum este scris în cele două versuri.

Primul menționează „iubește-ți prietenul ca pe tine însuți,” care este atributul muncii în sine. Aceasta înseamnă că volumul muncii de dăruire către ceilalți pentru fericirea societății ar trebui să fie egal cu cel imprimat în om, prin care acesta își satisface necesitățile. Mai mult, ar trebui să pună nevoile tovarășului său mai presus de ale sale, așa cum este scris în articolul „Matan Tora” (punctul 4).

Întrebare: Cum putem să depășim calculele pragmatice, pe care în vreme de criză nimeni nu le poate rezolva, pentru a înțelege nivelul superior și conexiunea pe care trebuie să ne-o asumăm și care implică respectarea legilor guvernanței superioare, includerea în ele și preocuparea ca toată lumea să simtă sprijinul nostru?

Răspuns: Ridicarea la un nou nivel de percepție a realității înseamnă că pătrundem în senzația de eternitate, perfecțiune, infinit și, cel mai important lucru, într-o realitate comună, unică, perfectă și integrală.

Când vom începe să simțim natura ca sistem absolut integral, vom ști care este locul nostru în ea, unde este localizată celula fiecăruia. În acest fel îmi voi înțelege existența ca parte a uniunii supreme a indivizilor și totul îmi va fi clar.

Lucrul important este să vă separați de individualism, de egoismul vostru și să priviți natura din punct de vedere integral pentru a o percepe ca pe un întreg. Este o percepție specială a realității în care nu simt obiecte și fenomene separate, ci văd imaginea de ansamblu.

Apoi mă pot percepe în mod diferit: unde sunt eu în această imagine? Nicăieri. Mă simt separat de toate. Adică percepția mea este incorectă. Mă găsesc într-o stare de inconștiență, detașată de viața adevărată, de imaginea vastă a naturii. Cum o pot percepe corect? Este tot ce-mi doresc.

Dacă încep s-o percep corect, îmi voi găsi locul în ea și voi descoperi ce anume îmi lipsește pentru a deveni conectat integral cu toți. Îmi va fi clar care este sarcina mea, datoria mea, care este legătura mea cu ceilalți și cum sunt ei conectați cu mine. Voi ajunge la nivelul acestei naturi eterne, perfecte, integrale și unificate și voi înțelege scopul ei și al existenței mele.

Acum însă, nu-i înțeleg absolut deloc rolul. Privesc în jur: totul există, se mișcă și eu sunt acolo. Dar în ce scop, nu știu.

Din emisiunea KabTV “Bazele cabalei” 5/17/20

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: