Găsiți formula echilibrului

546.02Întrebare: Cum ar trebui să-și folosească omul dorințele?

Răspuns: Trebuie să înțeleagă că își aplică incorect dorințele în forma lor originală, egoistă. Acestea sunt inerente în om, prin natură, și trebuie să învețe modul în care să le folosească corect.

În natură, totul este construit pe echilibru, pe armonie. Fiecare consumă exact cât are nevoie după formula echilibrului.

Dacă găsesc această formulă, voi ști ce și cât trebuie să folosesc și cum pot să îmi îndeplinesc în mod optim dorințele.

Mai mult, nu voi învăța de la societatea înconjurătoare să urmăresc tot felul de valori virtuale aeriene, în care nu există absolut nimic valoros, dar pentru că societatea le prețuiește și crede că sunt la modă trebuie să mă străduiesc din greu pentru a le obține.

Când știu că trebuie să mă compar nu cu tendințele modei și a altor valori, ci trebuie să învăț din natură cu ce ar trebui să corespund, atunci voi atinge cel mai bun, cel mai optim, cel mai frumos nivel de existență.

În principiu, începem deja subconștient să simțim acest lucru.

Întrebare: Dar cum este posibil acest lucru?

Răspuns: Numai dacă descoperim natura și aflăm unde se află aceste valori, aceste legi, cum putem lua legătura cu ea și să primim doar semnale bune de la ea.

KabTV „Close-up” 19.08.2009

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: