Ierusalim – Capitala Umanităţii Unite

Ierusalimul este locul Templului şi, în acelaşi timp, locul distrugerii. Trebuie să ajungem la starea când Ierusalimul, care înseamnă „frică/respectul complet” (Ira’a Shlema), va locui în inimile noastre, în dorinţele noastre şi, cu intenţia de dăruire obţinută, noi vom construi un vas spiritual perfect acolo, numit „Templul”.

Atât primul vas spiritual – dăruirea de dragul dăruirii, cât şi cel de-al doilea – primirea de dragul dăruirii – aparţin numai capului sufletului comun. Al treilea vas include atât dăruirea de dragul dăruirii, cât şi primirea de dragul dăruirii, pentru toate naţiunile lumii, aşa cum este scris: „Casa mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toţi oamenii” (Profeţii, Isaia 56:7). Asta este pentru întreaga dorinţă de a ne bucura, creată la nivelul uman. Toată lumea va primi în mod egal revelaţia forţei superioare în unitatea comună. Diferenţele dintre oameni vor dispărea şi această lume va dispărea la sfârşitul corecţiei, aşa cum scrie Baal HaSulam. Numai o dorinţă comună va rămâne, în care toţi se unesc într-o unitate perfectă, în întregime umplută cu Lumina superioară.

Toată lumea va fi în atingerea completă a forţei superioare, ca o singură inimă, fără nicio diferenţă. Din contră, separarea anterioară va lucra pentru a întări unitatea, aşa cum este scris: „Iubirea acoperă toate transgresiunile”.

Ierusalimul refăcut trebuie să fie aşa ! Dar, aşa cum încă vedem, este într-o stare de distrugere totală. Nu este niciun oraş în lume care să fie mai divizat, mai sfâşiat în orice opoziţie şi contradicţie posibilă. Însă, totul trebuie să fie revelat ca material pentru corecţie.

Ziua Ierusalimului ne reaminteşte de nevoia unei corecţii. Se pare că nu este o sărbătoare în onoarea oraşului în sine., ci este o sărbătoare în onoarea oportunităţii care ne-a fost dată pentru izbăvire.

Noi sărbătorim ziua Ierusalimului care ne-a fost dată ca un loc de muncă şi ca un loc unde corecţia va avea loc în viitor. Apoi, poporul Israel şi toate celelalte naţiuni, cât şi toată țara Israel şi întreaga lume vor fi revelate în adeziune cu un singur Creator.

Prin asta, Israelul îşi va îndeplini misiunea de a fi Lumină printre naţiuni. Misiunea poporului Israel, ca fiind capul spiritual al Partzuf-ului în relaţie cu corpul, este să corecteze întreaga umanitate. Totuşi, corecţia ar trebui împrăştiată tuturor naţiunilor, iar revelaţia Creatorului, în toată puterea Sa, să se întâmple în mod specific în corpul sufletului comun, adică în naţiunile lumii.

Este scris că la finalul corecţiei țara Israel se va împrăştia în întreaga lume. Adică dorinţa de a ne bucura, care este legată de atingerea Creatorului, se va împrăştia în întregul univers şi toată lumea va fi unită şi va deveni o naţiune a Creatorului, aşa cum este scris: „Ei toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic la cel mai mare dintre ei”.

Ierusalimul este legat nu numai de unificarea cu Israel, ci și de unificarea întregii umanităţi. Acest punct particular, acest oraş, a existat chiar înainte că străbunii noştrii să vină în ţara Israel; ei nu l-au construit de la zero.

Faptul că naţiunile lumii îşi mută ambasadele în Ierusalim, ca de exemplu SUA şi altele, este un fel de simbol. Totuşi, asta nu face o corecţie în sine – corecţia îi revine poporului Israel. A venit momentul ca toţi aceia care se afla la gradul de Israel (Yashar-Kel), adică tânjesc să reveleze Creatorul, să se unească între ei şi cu Creatorul şi să devină un cap al Partzufului spiritual, pentru că unitatea noastră, şi nimic altceva, este ceea ce este cel mai important.

Din partea a 3-a a lecţiei zilnice de Cabala 5/13/18, Scrierile lui Baal HaSulam „O poruncă”

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed