Ieşind din sticlă

Convenţia care se apropie este un eveniment de unire. Vrem să creăm o asemenea unitate, astfel încât în ea să descoperim Lumea Superioară. Asta înseamnă că prin forţa contopirii noastre, vom ascede deasupra egoismului personal al fiecărei persoane.

Fiecare persoană trebuie să simtă faptul că această ascensiune presupune o nouă senzaţie, a unei lumi noi, o trecere într-o nouă dimensiune, unde noi existăm în dăruire în loc de primire, aşa cum o facem aici.

Cea de a două jumatate a realităţii, trăieşte după legea dăruirii, nu ca realitatea lumii noastre, care există prin legea primirii. Unindu-ne unul cu celălalt, vrem ca fiecare persoană să primească o forţă mare de la grup, care îi va permite să urce pe gâtul sticlei şi, cel puţin uşor, să simtă lumea care trăieşte după principiul dăruirii.

Chiar dacă am putea cădea înapoi, totuşi, în timp, aceste ieşiri vor deveni din ce în ce mai frecvente. O persoană va începe să devină obişnuită să fie între două lumi şi va înţelege ce i se întâmplă, până când eforturile ei vor fi încununate de succes şi va deveni un locuitor permanent al lumii spirituale.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 10/31/10, Nevoia iubirii pentru prieteni

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: