În domeniul Creatorului

Rabash, “Agenda Adunării 2”: În măsura în care societatea, cu gândurile ei i-a în considerare măreția Creatorului în timpul adunării, fiecare conform gradului său generează importanța Creatorului în el. Astfel, el se poate plimba întreaga zi în lumea încântării și fericirii, însemnând că el se bucură de orice lucru mărunt care are legătură cu munca pentru Creator. Dacă el își amintește că ar trebui să contemple spiritualitatea chiar și pentru o clipă, el imediat spune, “Sunt deja recunoscător, laud și glorific Creatorul,” deoarece el crede că acum Creatorul l-a chemat și dorește să vorbească cu el.

Noi nu trebuie să lucrăm în domeniul nostru, ci în domeniul Creatorului. După aceea nu vor mai fi probleme. Tu în mod constant ești preocupat să-L faci pe El fericit, precum o mamă care nu se gândește la ea însăși ci la copilul ei. Dacă ceva se întâmplă bebelușului, ea este complet în aceasta și nu în ea însăși.

Binecuvântarea Creatorului este munca în domeniul Lui.

Rabash, “Agenda Adunării 2”: Și când omul își imaginează că Regele îl cheamă și îi spune că vrea să se joace cu el, ce fericire ar experimenta el atunci și ce spirit ridicat ar avea? Cu siguranță, în acea stare elevată el nu s-ar gândi la nimic frivol. El ar putea fi puțin jenat necunoscând legile și manierele Regelui – cum să se comporte când Regele se adresează lui.

Dar el ia în considerare ceea ce știe să facă pentru Rege ca o mare sanșă…

În orice moment ar trebui să încerc să mă gândesc cum influențez Creatorul prin starea mea prezentă

Ce îi aduc Lui în orice moment?

De pe KabTV, “Ultima Generație” 2/8/2018

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: