Încărcarea programelor spirituale

294.2În programul introdus omului de către Creator, există o parte uriașă numită „greșeli din trecut”, adică zona succeselor și eșecurilor senzoriale, sociale, personale și familiale. Vă puteți imagina ce este încărcat în om?! Este lumea pe care un copil nu o are, o parte enormă a universului în care există un adult.

Este imposibil să-i dai cuiva o astfel de injecție încât să-l facă imediat, ca într-un film științifico-fantastic, „Oh-oh-oh!” și iată, el este deja în lumea superioară. Nu există așa ceva.

Trebuie să treacă peste toate stările, să le stocheze în sine, să facă un upgrade și să reîncarce totul. Trebuie să trăiască prin toate aceste stări, să simtă contrariile, să încerce să o facă el însuși fără Creator sau cu Creatorul, cu un anumit mediu sau fără el, să se împiedice, să se ridice și așa mai departe. La fiecare pas, la fiecare pas făcut. Și din aceste miliarde de pași, omului i se creează o oportunitate – doar o oportunitate! – de a începe să simtă o altă stare, un alt univers.

Intră treptat în această senzație; descoperă un sentiment care nu exista înainte! El există aici și într-o altă dimensiune. Și acum această dimensiune îi este dezvăluită! Pentru ca aceasta să înceapă să se deschidă, trebuie să creez în mine rezerve interne uriașe, oportunități, senzații, acumulări de tot felul de gânduri și sentimente.

În acest fel încep să percep conexiuni conexiuni noi, ale unei noi lumi. O văd într-un mod complet diferit. Îi văd partea opusă, de unde este controlată și cum funcționează totul. Lumea mea devine mică, intru în sistemul de management și devine important. Și întreaga lume și toate aceste interacțiuni animale, mici, instinctive ale noastre doar își pierd importanța.

Corpul meu animal rămâne în conexiune cu ceilalți, temporar, deocamdată, pentru a-i contacta pe ceilalți prin intermediul lui și a-i ajuta să intre și ei în acest nou univers, în această dimensiune. Și de îndată ce ne despărțim cu toții de acest câmp, pe care paștem ca niște mici animale, și intrăm cu senzațiile într-o stare nouă, într-o nouă dimensiune, lumea materială pur și simplu dispare.

Nu există nici acum, pentru că există doar în conștiința noastră, care se ridică complet la nivelul următor. Și odată cu zona noilor relații umane, se ridică și senzațiile noastre animale, vegetale și minerale, adică întreaga noastră lume.

Dar este imposibil să o faci dintr-o dată, ca un fel de injecție și cu asta omul este deja în următoarea dimensiune. Programul trebuie să intre în noi treptat și să îl adaptăm. Trebuie să îl acceptăm, să îl simțim, să ne unim cu el și să ne simțim așa cum suntem, ca un întreg.

Acest lucru necesită includere consecutivă, voluntară în acest program, deoarece este împotriva naturii noastre egoiste. În asta constă munca noastră.

KabTV „Am primit un apel. Vezi ce nu există” 30.08.2013

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: