Întoarce-te la venerație

Căința (Tshuvah) înseamnă că sunt capabil să simt Creatorul într-o anumită măsură și să-mi leg existența de El. El îmi crează toate stările și mă conduce dintr-o stare în alta, pe mine și întreaga umanitate. Eu vreau să fiu constant conectat cu Creatorul, care crează fiecare moment al vieții, fiecare moment al realității.

Întoarcerea se întâmplă după separarea mea de forța superioară, care a creat întreaga realitate: pe mine și pe întreaga lume. Am fost inconștient de guvernarea superioară. Dacă nu simțim nimic în afară de viața noastră animalică, noi existăm ca într-un vis, într-o lume iluzorie. Dintr-o dată, apare o forță care mă scoate din acest vis într-o altă înțelegere, conștientizare a adevărului, care este cauza, rădăcina, numită Creatorul, Cel care controlează totul: pe mine și lumea. O asemenea conștientizare este numită căință (Tshuvah).

Cum era de așteptat, această realizare este, de asemenea, provocată de Creator. El se joacă cu mine, mă trece prin diferite stări, mă forțează să ies din senzația Creatorului și a lumii Lui adevărate și mă întoarce din nou la ea. Datorită unor asemenea intrări și ieșiri, a ciclurilor de oprire și pornire, Creatorul îmi dezvoltă sensibilitatea față de El.

Unele întoarceri se petrec din frica de a pierde senzația Creatorului și datorită faptului că uit că El conduce întreaga lume, că totul are un motiv și că totul are un răspuns. Eu nu depind de vecinul meu, de soția mea, de poliție sau de șeful meu, ci numai de Creator, care controlează întreaga realitate.

Este un sentiment așa de minunat să conectez tot ceea ce se întâmplă la Creator, încât nu vreau să ies din el. Probabil că îmi oferă confort în viața corporală. Dacă toate problemele vin de la Creator, atunci nu este nevoie să ne facem griji, căci scopul și intențiile Lui sunt bune și El știe ce face. Asta face viața mult mai ușoară pentru o persoană și se numește „întoarcerea la venerație”.1

Dacă înțeleg că merg împotriva dorințelor Creatorului și încă fac această acțiune, făcând asta, eu ascund Creatorul de mine. Până la urmă, pare că vreau ca El să dispară din orizontul meu și să nu interfereze cu mine. Creatorul spune: „Nu trebuie să faci asta! Nu vreau ca tu să faci asta”, iar eu îl împing de-o parte, nevrând ca el să observe și fac așa cum doresc. Prin urmare, este o ”crimă” intenționată, care neagă Creatorul.

Înainte eu am știut că El a îmi era ascuns, dar am înțeles că El există. Când fac o crimă intenționat împotriva dorințelor Lui, profitând de faptul că nu Îl simt în întregime, eu forțez Creatorul să dispară. Apoi eu devin „liber”, fără să cred în recompensă sau pedeapsa, considerându-mă liber să fac orice.2

Dacă o persoană vrea să împlinească dorința Creatorului, asta este considerată o poruncă, în timp ce opusul, a merge împotriva voinței Lui, este o crimă. Creatorul își dorește ca noi să corectăm sufletul comun spart, adică să refacem unitatea dintre noi, care s-ar extinde în toate nivelele inferioare ale creației. Aceasta este principala noastră poruncă.3

Noi trebuie să înțelegem că existăm într-un sistem de forțe. Dacă sunt influențat de o forță care mă menține la un anumit nivel, atunci eu mă comport ca o persoană dreaptă. Dar, de îndată ce dispare această forță, eu inevitabil devin păcătos, în conformitate cu echilibrul puterilor. Prin urmare, eu am nevoie ca El să devină un garantor pentru mine ca să nu mai cad în păcat. Sunt într-o dependență constantă față de echilibrul forțelor interioare și exterioare, care mă mențin într-o anumită condiție: mediul, Creatorul și cu mine.4

Trec printr-o serie de stări, prin ascundere și revelație, depunând eforturi și mi se pare că totul depinde de mine. Cu toate acestea, atunci când Creatorul este revelat, eu înțeleg că El s-a jucat cu mine, ca să depun efortul necesar, ca să capăt o înțelegere și o senzație mai mare a Lui. Creatorul nu are nevoie de nicio plată din partea mea și nici nu mă învinuie pentru nimic. Totuși, fără aplicarea efortului, este imposibil să se obțină impresia corectă a ceea ce sunt lumina și întunericul, argumentele pro și contra ale Creatorului, dăruirea și primirea sau propria mea putere și forța Creatorului.

Mulțumită faptului că El se joacă cu mine, ghidându-mă prin ascunderi și revelări, îmi înțeleg dorințele. Așa ne învățăm copiii. Nu vrem ca ei să plângă și cu bucurie am face totul pentru ei, dar fără eforturi, copiii nu ar crește niciodată sau nu ar deveni mai înțelepți. Ei nu ar căpăta răbdare sau înțelegere. Prin urmare, nu poți să eviți să faci un copil să facă exerciții, să aplice eforturi, să muncească și să transpire, așa încât el să crească și să se ridice la nivelul nostru.

La fel este și aici. Când ne întoarcem la Creator și când revelăm guvernarea Lui, noi înțelegem că viața a fost un joc ca să ne facă să creștem. Ne plângem că întreaga noastră viață este o suferință continuă. Dar un copil mic plânge și țipă când ceva nu îi iese, ca și cum pentru el este o tragedie.

Viața se termină, fără să rămână nimic în urma bucuriilor și întristărilor noastre. Singurul lucru care ține pentru totdeauna, este efortul nostru pe calea spirituală, ca un copil care capătă cunoaștere. Asemenea eforturi nu sunt pierdute, deoarece noi le folosim pentru a face corectări în sistemul sufletului comun, Adam HaRișon.

De fapt, nici toate eforturile noastre din viața corporală nu dispar. Impactul lor este pe un nivel așa de jos, pe o scală așa de sărăcăcioasă, încât este păcat să irosim energie pe ele. Este spus că, până și un păduche, care face eforturi ca să supraviețuiască și să mănânce, contribuie, de asemenea, la suma comună. Totuși, este imposibil să se compare importanța eforturilor corporale și dorința de a te conforma voinței Creatorului, pentru a stabili o relație reciprocă cu El. Acesta este un nivel complet diferit.

Mi-am dedicat viața pentru asemănarea cu Creatorul, căutându-L și întrebând dacă fac ce trebuie, prin a vrea ca acțiunile mele să se asemene în mod precis cu dorințele Lui. Dacă o vreau cu adevărat, atunci Creatorul începe să se reveleze pe El, Însuși, ca să pot să-L mimez și să acționez conform gândurilor Lui, ca un copil care învață de la tatăl său. Asta se numește să devii servitorul Creatorului, să înveți de la El.5

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 3/4/19, Scrierile lui Baal HaȘulam, Introducere la Studiul Celor Zece Sefirot, punctul 57

1 Minutul 6:00
2 Minutul 19:36
3 Minutul 22:30
4 Minutul 23:38
5 Minutul 26:17

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: