Întoarcerea la unitate

Fericirea care apare din unitate este revelarea forţei care guvernează întreaga natură. De fapt, întreaga natură provine dintr-un singur punct, Big Bang. Dacă ne unim în loc să fim deconectaţi unul de altul, ne apropiem de singura forţă superioară dăruitoare, care a creat întregul univers şi cu cât ne apropiem mai mult de ea, cu atât ne bucurăm mai mult.

Această singură forţă superioară a creat materia din particule opuse, plus şi minus. La început aceste particule au zburat în diferite direcţii, împrăştiate de Big Bang. Apoi, au început să se conecteze una cu alt, reîntorcându-se la aceeaşi forţă, o singură formă, numai că acum recreată în material.

Astfel, materia a început să fie din ce în ce mai conectată, până când au apărut condiţiile vieţii: natura minerală, vegetală, animală şi umană. Omul continuă această apropiere faţă de această singură forţă, dar acum o face în mod conştient, cu înţelegere şi inteligenţă.

La început materia s-a împrăştiat de la un punct al Big Bang şi s-a extins, dar apoi, din contra, a început să se întoarcă la unitate. Dacă aspirăm către unitate, dacă ne întoarcem la propria sursă, putem primi plăcere din asta. Astăzi, această teorie creşte în intensitate şi recunoaştere.

Din emisiunea de pe Kab TV „O nouă viaţă” din 17.10.2013

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed