Istoria omenirii – Dezvoltarea garantării mutuale (Arvut) – partea a patra

Aventurile lui Avraam

După ce Avraam a obținut toate acestea, a început să lucreze cu oamenii. El a explicat adevărata bunăstare și cum să se trăiască pe principiul unei singure familii mai degrabă decât pe principiul „asigurării naționale”. Dar Avraam a descoperit că doar un număr mic de oameni l-au înțeles. Oamenii fuseseră loviți de egoismul aprins în ei deodată; ei au fost incapabili să înțeleagă că acest egoism nu era deloc al lor, că era de fapt o forță străină în om.

Ei au început să simtă asta ca fiind natura lor, la fel cum fac și azi. Dacă eu cred că cineva este rău, atunci el e rău și eu sunt bun; asta e. Eu nu simt că ceva mă controlerază din interiorul meu făcându-mă să gândesc rău despre cineva. Nu sunt capabil să mă văd din afară și să înțeleg cum mă mișcă această forță „străină”. Nu am un punct de vedere obiectiv. Nu pot să mă detașez de gândurile și sentimentele mele, să fac un pas în lături și să mă uit din afară la comportamentul meu, la caracterul și natura mea, la mine însumi.

Oamenii sunt incapabili să se vadă din afară obiectiv, așa cum facem cu ceilalți. Omul trebuie să se analizeze critic, să devină propriul lui judecător. Avraam le-a explicat astfel oamenilor această abordare „independentă”: ieșiți din voi înșivă și priviți la ce ni se întâmplă. Această înclinație rea, care devine din ce în ce mai evidentă, îmi arată că sunt rupt de ceilalți. Așa că, de ce să nu mă separ de mine însumi în același fel și să mă reconectez cu ceilalți? În prezent, aceste tehnici sunt adoptate de psihologia modernă.

Când el a început să-i învețe pe babilonieni ceea ce este în esență psihologia materialistă aplicată, Avraam a găsit numai câteva mii de oameni care au fost gata să-l asculte. Oamenii nu au găsit nimic rău în dezvoltarea egoului din ei; ei nu au simțit încă răul. Au văzut doar că își pot folosi egoul ca să facă bani, să aibă succes și să prospere construind o societate mai bună, mai de succes și mai progresivă, care va permite fiecăruia să aibă succes, să aibă propriul „turn Babel” până la cer.

Atunci, Avraam și discipolii lui care au împrăștiat ideea de garantare reciprocă au ieșit din Babilon și au plecat. Josefus menționează asta în marele Midraș. Maimonides (sec. Xll) spune că mii de oameni au plecat cu Avraam. Astfel au ajuns ei în Canaan, actualul Israel.

În grupul lui, Avraam a continuat să construiască garantarea mutuală. Și cu toate că egoismul lor continua să crească, ei au făcut efortul să stea conectați peste el. Ei au învățat pe copiii lor garantarea mutuală de la o vârstă fragedă. În acest fel au susținut unitatea dintre ei și echilibrul cu natura.

Acest lucru a continuat până când egoismul a crescut în ei încă o dată și asta a fost atât de brusc, că ei nu au mai putut să evite să cadă sub autoritatea lui. Acest lucru s-a numit coborârea în Egipt. Ei au coborât în Egipt fiindcă nu s-au mai putut hrăni în Canaan, nici pământul nici vitele nu le-au mai dat mâncare din cauza separării lor. Fără garantarea mutuală ei nu au mai putut să ajungă la reciprocitatea care permitea înainte dezvoltarea societății și foamea i-a condus în Egipt.

În Egipt ei au trăit o creștere în plus a egoului până la punctul în care au fost aproape să renunțe la reciprocitatea dintre ei. Cu cât s-au rupt mai mult de garantarea mutuală și s-au îndepărtat unul de altul, cu atât au simțit mai tare presiune și din partea egiptenilor și din interior. Fiecare om a simțit atât ura față de ceilalți, cât și nenorocul, fiindcă fiecare s-a simțit mai mult singur decât parte din neam și acest lucru a fost greu pentru toți fiindcă în loc de un mediu iubitor, fiecare s-a regăsit înconjurat de oameni care îl urăsc. În plus de această separare în rândurile neamului, egiptenii i-au înrobit și le-au umplut viețile cu amărăciune. Asta i-a făcut să simtă o sclavie dublă, separarea lor chinuitoare și sclavia față de egipteni.

În final, suferințele lor au devenit atât de mari, că au fost gata să plătească orice preț doar să scape de ea, să se întoarcă la garantarea mutuală, fiindcă aceasta a fost singura cale pentru ei să se simtă din nou ca o familie. Ei au știut că dacă se conectează, vor avea destulă forță ca să iasă din Egipt. Au luat această hotărâre să iasă fiindcă viața lor acolo a devenit întuneric egiptean.

Conducătorul lor a fost Moise. El a fost un om cu calitatea milei, ca și Avraam, și i-a învățat această calitate. Odată, Moise a cărat pe umeri un miel pierdut de turmă în cealaltă parte a deșertului și i-a salvat viața. Aceasta este exact calitatea pe care ar trebui să o aibă un conducător de neam.

Moise a fost crescut în casa Faraonului până la vârsta de 40 de ani și după aceea în casa lui Ietro, preot în Midian, până la vârsta de 80 de ani. El nu a avut niciun fel de motive religioase sau naționale ca să devină lider; a fost doar datorită calității milei din el. Putem vedea că această calitate a milei este de ajuns pentru a urma calea cea dreaptă și pentru a conduce poporul.

Moise a luat neamul la Muntele Sinai, adică la „Muntele de Ură”, ca să facă un legământ, o garanție reciprocă. Ei ar fi murit fiindcă erau opuși legii naturii care le cerea să-i fie egali. Ei au trebuit să creeze o „umbrelă” (ecran) pe care au avut-o la acel moment pentru a se ridica peste ura reciprocă, numai atunci viața a putut continua.

Semnând legământul, nația a început cultivarea de sine. Au făcut un angajament că devin ca un om cu o singură inimă, să asculte de legea „iubește aproapele ca pe tine însuți” în garantare reciprocă. Între timp, egoismul lor a continuat să crească. În timpul perioadei numită „40 de ani de exil”, ei au trebuit să lucreze constant la egoul lor, să se ridice peste el, să-l „acopere”.

Înclinația rea fierbe în orice om, izbucnesc dezacorduri, dar oamenii se susțin reciproc unii pe alții. În garantarea mutuală, eu trebuie să te susțin indiferent de ce se întâmplă, astfel, tu nu uiți că amândoi suntem conduși de egoul nostru și că trebuie să ne ridicăm peste el. Și tu ai grijă de mine, ca nici eu să nu uit. Așa ne ajutăm unii pe alții, fiecare face efort, dar cel mai important lucru este societatea, mediul pe care îl construim constant trebuie să aplice în noi ideea fundamentală a garanției mutuale, a preocupării pentru toți și a te gândi la toți.

Aceasta este umbrela pe care o deschidem deasupra noastră. Aceasta este singura noastră alegere liberă: să continuăm pe cale deasupra egoului sau să rămânem sclavii lui. Construirea unui mediu este singurul lucru cerut; aceasta este garantare mutuală.

Împreună formăm o forță generală care îi afectează pe toți, nu lăsăm pe niciunul din noi să piardă acest scop, acest mesaj, această metodă. Un om care rămâne în unitate cu ceilalți este ca un organ din corp care funcționează în interacțiune completă cu celelalte. Între timp, corpul crește, se dezvoltă în el noi părți și organe și fiecare trebuie să se includă în sistemul general. Sistemul trebuie să aibă grijă de fiecare om, să nu permită nimănui să se sustragă sau să cadă.

Cu toate că egoul continuă să fiarbă sub această umbrelă, nivelul nostru uman, conștiința noastră de sine și înțelegerea, există peste el. De aceea noi stăm permanent deasupra nivelului rezistenței egoului nostru și această forță este numită „ecran” (Masah).

La această fază, esența metodei este să nu ne facem rău unul altuia și să păstrăm unitatea deasupra egoului nostru în creștere. „ce ție nu-ți place, nu face aproapelui tău”. Nu te îngrijora că va trebui să faci bine fiindcă nu ești încă în stare de asta dar, cel puțin nu faci rău nimănui într-un fel pe care l-ai urî. Această corectare generală este numită „pribegie/exil de 40 de ani în deșert”.

Acum ne apropiem de țara lui Israel, următoarea fază în istoria noastră. Suntem gata să devenim o națiune. De aceea, trebuie să formăm între noi o conexiune în funcție de noul principiu. Condiția de a nu face rău celorlalți a fost obținută. Tot egoul nostru a fost corectat prin garantarea reciprocă, prin interconectarea care ne ține împreună pe toți. Fără îndoială, noi nu ne vom face rău unii altora. În pasul următor vom ajunge la țara lui Israel și o vom cuceri. Spus altfel, vom începe să lucrăm cu egoul, să-l schimbăm în bun astfel încât să putem „iubi aproapele ca pe mine însumi”.

Vom construi „Templul”, casa Sfințeniei, fiindcă obținerea calității dăruirii, a garantării mutuale, crește mulțumită acestui fapt. „Sfințenia” este dăruirea, iubirea reciprocă. În timpul unei perioade specifice în istoria noastră am obținut cu adevărat acea stare, am fost conectați unii cu alții ca un singur om, ca un singur întreg. În acea stare ne-am simțit conectați cu natura, cu eternitatea și perfecțiunea ei.

Dar programul naturii este să aducă întreaga umanitate la unitate și garantare reciprocă, la o comunitate generală. Avraam a putut să facă asta numai cu câteva mii de babilonieni, dar ceilalți babilonieni, întreaga omenire, vor fi îngrijite de națiunea care a obținut inițial garantarea mutuală.

Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, ei trebuie să fie în același condiții în care a fost Avraam în Babilon. Asta înseamnă că ei trebuie să cadă de la gradul lor deplin corectat la gradul anterior, de la „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” la egoism. Dar chiar și în această coborâre, ei dețin scânteia lor de calitate a milei și a garantării mutuale.

Astfel, neamul trece prin distrugerea Primului Templu, prin exil, căderea de la „iubeșe-ți aproapele ca pe tine însuți” la nivelul de „ce ție nu-ți place nu face aproapelui tău” și, în această calitate, au construit Al Doilea Templu în ei înșiși.

Rabi Akiva, marele înțelept al perioadei celui de Al Doilea Templu, a chemat poporul să se ridice încă o dată la nivelul „iubeșe-ți aproapele ca pe tine însuți”. Dar el a știut că făcând asta va accelera căderea celui de Al Doilea Templu dar, și acest lucru era necesar. Egoul crescut a fost ceea ce a cauzat distrugerea Celui de Al Doilea Templu; nemul a căzut în egoism și a pierdut conexiunea dintre oameni lui. Asta este ceea ce a fost numit exil, nu un exil geografic sau istoric, ci unul interior, exilul din garantarea mutuală, de la calitatea care a conectat cândva neamul, după ce Avraam i-a construit într-un întreg.

Și, de atunci, neamul a fost în exil. Acest exil a fost să fie lung și dificil fiindcă întreaga lume trerbuie să ajungă la aceeași stare pe care a obținut-o Avraam în Babilon. Iar acum, în generația noastră, noi suntem exact în aceeași stare. Trăim în Israel, dar nu suntem încă o națiune. Acum trebuie să ne unim pentru a obține aceeași calitate ca și Avraam atunci când a adunat un neam dintre babilonieni.

Am primit toate condițiile necesare pentru obținerea garantării reciproce în conformitate cu rădăcinile noastre, să devenim din nou o națiune în locul unor străini, să devenim ca un om cu o singură inimă, să ne iubim unii pe alții ca pe noi înșine, în garanție reciprocă fiindcă acesta este exact mijlocul prin care obținem iubirea dintre noi. Garanție mutuală înseamnă că trebuie să păstrăm construirea influenței mediului astfel încât acesta să țină fiecare om deasupra egoului său. Și atunci, prin obținerea acestei calități, vom fi în stare să ne îngrijim de restul de babilonieni care s-au împrăștiat în lume și nu i s-au alăturat lui Avraam.

Nu există niciun dubiu că putem să facem asta fiindcă toate celelalate popoare se găsesc în stare de ruină și neajutorare, neștiind ce să facă. În aceste zile și ei încep să înțeleagă că drumul dezvoltării nu i-a luat departe de Babilon. Nimic nu s-a schimbat, ci doar se manifestă în adevărata formă din ce în ce mai distinct și mai clar.

Dezastre mari se apropie rapid de noi. Egoismul nostru ne omoară la propriu și noi trebuie să-l corectăm. Altfel, nu vom mai exista fiindcă omenirea se mănâncă pe sine însăși din interior în timp ce Natura presează din exterior, noi fiind ca un organ străin în corpul său. De aceea continuăm să primim zi de zi mai multe lovituri.

Nu mai este deci, niciun drum de ieșire. Trebuie să înțelegem că trebuie să realizăm între noi garantarea reciprocă. Avem mijloacele, energia și metoda transmisă nouă din timpurile lui Avraam. Să sperăm că vom fi în stare să ne îndeplinim misiunea și că lumea va înțelege care este scopul nostru și de ce suntem diferiți.

Dacă suntem urâți de alte nații, este numai fiindcă până acum nu am fost în stare să transmitem tuturor metoda de corectare. Întâi, ei trebuie să devină conștienți de rău și atunci vor avea capacitatea de a fi de acord cu asta, neavând altă alegere. De aceea a trebuit să așteptăm până în vremurile noastre ca să dezvăluim metoda garantării reciproce și să înțelegem cum să o relizăm, cum să aducem întreaga omenire la armonie cu natura sa interioară. Făcând asta, ne ridicăm cu toții peste egoul nostru general și vom obține un grad mai înalt decât cel anterior fiindcă acum, întreaga omenire va fi ca un întreg.

Ca organele unui singur corp, vom obține nivelul „uman” de existență, nivelul „om” (Adam). Vom înțelege scopul naturii, întregul proces și modul în care să ajungem dincolo de orizont, la starea perfectă. Până la urmă, ne apropiem de o viață perfectă, de simțirea eternității inerentă în natura însăși. În fața noastră e un scop frumos care dă fiecărui om oportunitatea de a se realiza perfect investind în alții, conectându-se cu ei și implementând toate calitățile și abilitățile lor naturale. Nu există nicio suprimare sau limitare ci există o singură condiție: să dăruiești totul celorlalți ca celula din corp și atunci, vei fi răsplătit cu viață în tot corpul.

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed