La război cu iluzia

Chiar acum este o perioadă de timp specială a sărbătorii de Hanukkah. Dar, în esenţă, Hanukkah este un proces care există chiar până la sfârşitul corecţiei şi care este experimentat la începutul fiecărui nou nivel.

De fiecare dată, când în noi sunt descoperite noi înregistrări informaţionale (Reshimot) de la spargere, trebuie să facem o restricţie, un ecran şi Lumina reflectată, care sunt esenţa corecţiei Hanukkah.

Noi tot timpul încercăm să rămânem în raţiune, să trăim în conformitate cu intelectul şi experienţa pământeană, adică cu egoismul nostru obişnuit și acceptat de această lume. Însă, în contrast cu el, noi trebuie să construim o formă diferită. Tot ceea ce vedem, experimentăm şi înţelegem cu inimile şi minţile noastre sunt descoperite numai în interiorul organelor noastre egoiste de percepţie, aşa cum este scris: „Ei au ochi şi nu văd, ei au urechi dar nu aud”.

Noi vrem să experimentăm ce se petrece în dorinţa de a dărui, care este numită credinţă deasupra raţiunii, luând decizia că totul vine dintr-o singură forţă superioară, bunul care face bine. Şi, așa, în fiecare moment.

Sunt momente în care putem să facem asta şi alte ori când nu reuşim, însă acest război înaintează constant. În mod esenţial, acesta este războiul macabeilor împotriva grecilor. Acest război este dus în raţiune, în interiorul experienţei noastre din această lume, în minţile noastre raţionale şi în filozofiile noastre, în interiorul minţii noastre egoiste, cu care construim atât de multe sisteme de conexiuni între noi.

Ne luptăm să stabilim o formă diferită de existenţă, recunoscând că toate experienţele noastre senzoriale şi percepţiile noastre sunt greşite, fiindcă această lume este o imagine falsă, o falsă percepţie a realităţii, deoarece apare în interiorul minţii noastre egoiste.

Prin percepţia realităţii în interiorul minţilor noastre raţionale, noi trebuie să încercăm să simţim că totul vine de la o singură forţă superioară, absolut benevolenţă. Iar fiecare formă percepută în minte ne este dată numai pentru a ne ridica la o percepţie diferită, la credinţa deasupra raţiunii.

Cu alte cuvinte, suntem de acord că totul vine de la Creator şi asta este forma specifică prin care El ne poate aduce la adevărata percepţie a realităţii, la lumea adevărului. Trebuie să încercăm să realizăm adevărul în fiecare moment al celor 24 de ore și în fiecare zi, în ciuda tuturor impresiilor din sentimentele noastre pământene şi a minţii noastre raţionale, care nu sunt subiect al dubiului, adică în raţiune.

De asemenea, noi nu fugim de această percepţie raţională, deoarece „…una opusă celeilalte El le-a creat”. Noi nu aruncăm nimic afară, încercam numai să le procesam corect: una opusă celeilalte, până când suntem capabili să dezvoltăm înţelegerea deasupra raţiunii și pentru fiecare înţelegere în interiorul raţiunii.

Acesta este modul în care obţinem percepţia realităţii spirituale şi începem să funcţionăm pe două niveluri: la nivelul material, respectând toate legile şi regulile sale acceptate printre oamenii acestei lumi şi, de asemenea, în adevărata realitate spirituală.

Apoi este revelată Lumina superioară, deoarece noi putem acum ”să aprindem candela de ulei” în conformitate cu toate condiţiile, iar în acest mod obţinem revelaţia Creatorului şi a Lumii superioare.

În timpul zilei, zi după zi şi în fiecare moment, noi trebuie să încercăm să ne vedem pe noi înşine în această bătălie, imaginându-ne tabloul în raţiune şi, opus lui, tabloul deasupra raţiunii. Acesta este războiul macabeilor împotriva grecilor: grecii sunt în raţiune, iar macabeii sunt deasupra ei.

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 12/14/17, lecţie pe subiectul: Hanukkah de Înţelepciunea Cabala”

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: