“La strâmtoare: Israel plânge între cutremure şi incendii”

Between the Straits: Israel Complacent Amidst Earthquakes and Fire Kites

Cel mai mare portal de ştiri de ultimă oră din Israel a publicat articolul meu: “Israel plânge între cutremure şi incendii”

Domnul i-a spus lui Moise: “Am văzut acest popor şi iată că ei sunt un popor încăpăţânat”. Exodul 32:9 (Biblia Israelului TM)

Pompierii israeliţi care sting un foc într-un lan de grâu. (Credit: Yonatan Şindel/Flash90)

Peste o sută de zile de foc în zona sudică din Israel, în jurul fâşiei Gaza şi aproape nimănui nu îi pasă. Douăzeci de focuri izbucnesc în fiecare zi, consumând mii de metrii pătraţi de zone agricole, câmpuri şi culturi, în timp ce majoritatea populaţiei israelite rămâne nepăsătoare. De ce rămânem împăcaţi?

Şi în timp ce pământul sudic este în durere, pământul nordic tremură. Mai mult de o duzină de cutremure de diferite intensităţi au avut loc în jurul Tiberiei, cu aproximaţie pe parcursul săptămânii trecute, iar lumea rămâne indiferentă. Ce fel de semnal de alarmă avem nevoie? Ce grad pe scala Richter ne va scutura inimile? Cât de sus trebuie să se înalţe flăcările ca să ne trezim din comă?

Din punct de vedere simbolic, calendarul ebraic ne arată că noi suntem chiar “la strâmtoare” – cele trei săptămâni de probleme şi necazuri care au lovit poporul Israel, ducându-i la ruina Templului. Şi la fel cum regatul Iudeea a fost indiferent faţă de soarta lui colectivă, poporul Israel, din anul 2018, este în mare parte îngrijorat doar de interesele lui înguste.

Totuşi, lucrurile par să fie diferite în 2018. Israelul are reputaţia de a fi una dintre cele mai puternice țări din lume, atât din punct de vedere militar, diplomatic, cât şi economic. Însă, succesul nostru temporar se bazează pe o realitate îngrijorătoare: ţările teroriste din jurul nostru încă nu şi-au dat mâinile într-un efort comun de a ne distruge.

Desigur, suntem o naţiune căreia nu îi place să asculte de reflecţiile îngrijorătoare despre noi, înşine. Însă, noi suntem, de asemenea, “un popor încăpăţânat”. Ne limităm la ce avem, nepăsători faţă de lecţiile pe care le-am învăţat deja din vremurile grele ale istoriei noastre. Suntem indiferenţi la indiferenţă!

Băieţii prinşi captivi într-o peşteră din Thailanda ne îngrijorează mai mult decât să stingem focurile de la câţiva metrii distanţă de noi, iar asta indică faptul că ceva sub acoperişul naţiunii Israelite este total deteriorat. Nu putem să vedem principalul motiv al îngrijorării care este chiar sub nasul nostru.

Tora spune “Cei săraci din oraşul vostru vin primii”. Principala noastră îngrijorare ar trebui să fie față de aceia apropiaţi nouă, de la nord şi de la sud. Iar oficialii noştri aleşi ar trebui să înceapă să repare țara, în loc să depunem toate eforturile încercând să ne “reparăm” între noi.

În loc să aşteptăm ca următoare problemă să coboare de ceruri sau de sub pământ, noi trebuie să începem să ne recunoaştem soarta, văzând toate aceste lovituri ca pe nişte sunete de goarnă. Fiecare lovitură ne spune doar să ne întărim mai mult legăturile, să ne mărim grijă între noi şi să trăim sub punctul esenţial al acoperişului naţiunii, fiind “ca un singur om cu o singură inimă”.

Conform înţelepciunii Cabala, reconstruirea Templului nu este în legătură cu aşezarea cărămizilor şi înălţarea zidurilor. Este despre o conexiune solidă dintre inimile noastre. Asta trebuie să construim atât pentru noi, cât şi pentru lume. Trebuie să demonstrăm un nou nivel de grijă reciprocă şi pentru o legătură umană care, într-un final, va răspândi “lumină asupra naţiunilor”, însă trebuie să se înceapă chiar de aici, dintre noi.

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: