Lumea în care Nu există nimeni în afară de El

Fiinţa umană este creată în asemnea condiţii încât i se pare că există alţi oameni în jurul ei şi o înconjoară o lume uriaşă. Dar toate acestea sunt dorinţele ei interioare, care nu sunt încă în stare să se alăture împreună şi să vadă că este doar ea singură, stând în faţa Creatorului.

Omul ar trebui să atribuie toate distorsiunile, deranjamentele, gândurile externe şi dorinţele şi incidentele aparent întămplătoare care i se întâmplă nu numeroaselor surse imaginare, care încă îi apar datorită imperfecţiunii muncii sale, ci numai Creatorului.

În asta constă munca internă. De fapt, tot ceea ce omul nu atribuie Creatorului, ci mai degrabă altor forţe, cum ar fi alţi oameni, tot felul de motive, credinţe şi chiar lui însuşi, toate acestea se numesc idoli (dumnezei străini). Astfel, reise faptul că el se consideră dependent de altceva decât de Creator, ca şi cum ar există o altă forţă care poate fi o sursă de influenţă asupra lui, fie bună sau rea.

Trebuie să realizăm principiul nu există nimeni în afară de El, deasupra tuturor obstacolelor care îndepărtează în mod intenţionat, astfel încât să învăţăm să ne îndreptăm către o singură forţă, o singură sursă. Această muncă constă din câteva etape:

–          clarificarea unicităţii Sursei, dacă există alte surse sau ea este unica;

–          clarficarea naturii Sursei, dacă este bună sau rea;

–          clarificarea relaţiei noastre cu Surs: este pentru noi înşine sau de dragul dăruirii.

O persoană face această muncă privitoare la Sursă cu vasul său propriu spiritual, cu dorinţa sa, prin unirea cu ceilalţi, iar apoi se simte ca singura creatură. Uneşte, de asemenea, toate forţele care acţionează asupra sa, toate sursele diferite, într-o singură Sursă. În alte cuvinte, sunt anumite tipare în această muncă, funcţie de cum aceştia doi, fiinţa umană şi Creatorul, se conectează.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/7/2011, Shamati 15

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed