Măsurarea iubirii noastre

Nu putem să măsurăm în mod direct atitudinea dintre noi. Noi putem să măsurăm doar cât de mult ne iubim sau urâm între noi în ceea ce priveşte un obiect străin. Să spunem că tu iubeşti ceva, iar eu îl urăsc sau că tu îl iubeşti mai mult decât mine. Deși chiar şi această iubire este relativă, totuși numai în acest mod se poate măsura.

Tehnica de măsură precisă, interioară, spirituală a conexiunii dintre oameni este bazată pe asta, deoarece prin ea ei, de asemenea, se conectează cu Creatorul. Această examinare ar trebui să fie foarte personală, deoarece noi toţi avem dorinţe complet diferite. Ar trebui să examinăm cât de mult putem să discernem această conexiune cu toţii. Dar nu poţi să ai dubii că dacă eu iubesc ceea ce tu urăşti, atunci nu ne putem conecta.

În acest mod putem să examinăm atitudinea dintre noi. Sunt miliarde de diferite discernăminte în această lume şi dacă vrem să ne iubim între noi, atunci atitudinea dintre noi trebuie să coincidă. Apoi, asta se numeşte adeziune.

Cum altcumva pot eu să te verific şi tu pe mine? Este posibil doar în ceea ce priveşte standardul care este în afara ta şi a mea, prin care noi putem să ne comparăm pe noi înşine şi să determinăm dacă noi suntem la fel sau nu. Standardul prin care noi ne examinăm atitudinea faţă de Creator este grupul, deoarece este locul unde noi suntem împreună cu El.

Dacă mă raportez la grup în mod corect, atunci eu descopăr că, Creatorul este deja acolo în adeziune cu prietenii. Aşa cum este scris: “Eu stau printre oamenii mei”. El este deja în grup; singura problemă este că eu nu sunt acolo. Prin urmare, toată munca mea este să mă prind de cei nouă prieteni ai mei şi să îi completez într-un zece întreg.

În măsura în care mă prind de grup, eu ader la Creator. Nu există un alt cadru de referinţă. Grupul este referinţa, standardul, diapazonul prin care mă calibrez pe mine însumi. La asta, nu este nicio nevoie ca prietenii să fie de acord. Dacă eu mă includ în ei fără condiţii, anulându-mă pe mine în tot, eu voi descoperi că ei mă acceptă cu toată inima şi cu sufletul lor, iar Creatorul este între ei. Grupul este în starea finalei corectări.

Grupul este diapazonul meu spiritual

Este imposibil să ne măsurăm atitudinea dintre noi sau atitudinea noastră faţă de Creator în mod direct, ci numai printr-un standard exterior care nu este nici în El și nici în noi, ci la mijloc. În acest standard, care este între noi, putem să descoperim ce ne conectează şi ce ne separă.

Acest standard este grupul. Dacă eu mă prind de prietenii din grup, atunci în aceeaşi măsură eu mă regăsesc în adeziune cu Creatorul. Grupul îmi dă o oportunitatea să măsor anumiţi parametrii: “înălţimea” şi “greutatea” iubirii şi a urii prin care pot să ajung în adeziune cu Creatorul.

Conform cu măsura adeziunii mele în zece, eu pot să determin măsura împlinirii mele cu Lumina. Până la urmă, eu nu am altă modalitate de a măsura Lumina în sine, ci numai indirect, printr-un grup. Prin dorinţele comune din grup eu încep să simt Lumina care îl umple.

Eu pot să simt doar plăcerea în dorinţele mele, iar asta nu este suficient. Trebuie să verific cum, prin împlinirea acestor dorinţe, pot să mă conectez cu cel care le împlineşte şi pe care eu îl împlinesc. Prin urmare, există condiţia: “Şi de la iubirea de prieteni, omul poate să ajungă la iubirea pentru Creator”. Nu putem să cercetăm Lumina în sine, ci numai dorinţele împlinite de ea. La fel cum noi nu vorbim despre electricitatea în sine, ci numai despre fenomenul electric. Este semnificativ că electricitatea nu trece prin fir, ci în jurul lui. Prin urmare grupul este o măsură perfectă a adeziunii mele cu Creatorul, ca un diapazon prin care noi evaluam sunetul corzilor într-un instrument muzical. Este imposibil să spunem ceva despre coardă înainte ca eu să o ating pentru ca ea să producă un sunet. Numai prin dorinţe (Kelim) este posibil să cercetăm Lumina.

Un exemplu pentru asta sunt notele prin care noi evaluăm melodia. Notele indică ce corzi să ating sau pe ce clapete să apăs. Acesta este scorul dorinţelor cu care noi lucrăm pentru a auzi sunetele muzicii în noi, înşine. Nota simbolizează nu sunetul în sine, ci un instrument care îl produce. Prin urmare, prin dobândirea instrumentelor conexiunii cu grupul, noi ajungem la adeziunea cu Creatorul. 1

Din partea a 3-a a lecţiei zilnice de Cabala 8/27/18, lecţie pe subiectul: “Discurs de la finalizarea Zoharului”

1 Minutul 9:10

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: