Michael Laitman, In Quora: „De ce plângem?”

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, In Quora: „De ce plângem?

Plânsul vine din credinta că nu mai avem energie, că soarta noastră nu este în mâinile noastre; că există un „ceva” superior în viața noastră, ca uneori nu putem face nimic; și, de asemenea, că în cele din urmă, nu avem nicio idee despre ce se întâmplă în viața noastră.

Plângem ca urmare a sentimentului de slăbiciune și neajutorare. Procedând astfel, cedăm unei forței superioare, o forță peste natura si realitatea care exista.

În realitatea noastră corporală, plânsul este modul nostru de a ne exprima atunci când vrem ceea ce nu este la îndemâna noastră sau când simțim un anumit tip de compasiune pentru ceilalți oameni, adică ne imaginăm în pielea altora și ne temem de același întâmplări negative care ni s-ar putea întâmpla.

În spiritualitate, plânsul este expresia participării pasive la corectarea noastră spirituală, adică transformarea intenției noastre egoiste de a primi într-o intenție de a iubi și de a dărui. Astfel, plânsul este un semn că noi (ca Partzuf sau suflet spiritual) suntem slabi spiritual, în starea numită „Katnut” („micimea spirituală” sau „copilăria spirituală”), care este o stare spirituală scazuta si  în care avem o intenție mica de a dărui deasupra dorinței noastre de a primi innascute. Cu alte cuvinte, într-o astfel de stare, intenția noastră este suficient de puternică pentru a ne proteja de primirea egoistă numai pentru beneficiul de sine, dar nu ne lasă încă să lucrăm direct cu ego-ul nostru pentru a iubi și a dărui.

Scris / editat de studenții cabalistului Dr. Michael Laitman.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed