Norul Creatorului

Cartea Midraș – Beșalah (Când Faraonul a trimis): Domnul a poruncit lui Moise să desfacă brațele peste mare și a început să bată un vânt din răsărit. Între timp, copiii lui Israel au mers toată noaptea pe drumul lor și astfel s-au apropiat din ce în ce mai mult de malul mării.

Egiptenii i-au urmărit dar nu au reușit să cucerească tabăra. Ei au aruncat săgeți și pietre peste evrei dar norul Creatorului a absorbit totul.

A fost același nor care, de obicei, a mers în timpul zilei înaintea copiilor lui Israel. Acea noapte, în loc să dispară în întuneric cum a făcut de obicei, el s-a mutat în spatele taberei pentru a absorbi tot ce a fost tras și aruncat de egipteni. Mai mult, îngerii Creatorului au zburat în spatele evreilor pentru a-i proteja.

Aceasta este o lege a echivalenței de formă: dacă înaintezi spre unitate și diseminare pentru a-ți dezvolta calitățile spirituale, în acest scop, tu ești conectat într-o anumită măsură cu Creatorul. Chiar dacă nu ești în contact cu El, există o conexiune sub forma unui nor, sub forma unui ajutor venit din față și din spate. Asta înseamnă că Lumina Înconjurătoare acționează asupra ta.

Norul este Lumina Înconjurătoare care, pe de o parte este invizibilă și ascunsă, iar pe de altă parte, este revelată prin acțiunile ei, ca un magician care apare dintr-o dată ținând ceva în mână fără niciun motiv evident. Asta înseamnă că, jumătate din acțiuni sunt ascunse și jumătate din acțiuni sunt revelate. Concomitent, rezultatul este dezvăluit, în timp ce motivul este dincolo de Mahsom (barieră).

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed