Nu există rău fără bine

Atunci când avansăm în munca noastră, întâi trebuie să acceptăm că nu există rău fără bine şi că nu există bine fără rău. Trebuie să ajungem la starea finală în care tot răul este revelat şi faţă de el, tot binele, unul susţinându-l pe celălalt ca “avantajul luminii asupra întunericului”. Cu cât este mai mare întunericul, cu atât mai mult avem şansa să descoperim în contrast o lumină mai mare.

Aşa este dispusă creaţie, deoarece noi găsim în ea două forţe, două părţi, două atribute, care sunt în esenţă Creatorul şi creatura. Deci, dacă dorim să avansăm, trebuie să ştim în avans că putem să o facem numai prin creşterea forţei negative şi în contrast a forţei pozitive. Dar întâi se dezvoltă forţa negativă, cum este spus: “Şi a fost o seară şi a fost o dimineaţă, o zi.” Apoi, ele continuă să apară una după alta, forţa negativă şi forţa pozitivă, negativă şi pozitivă.

Rolul nostru este de a găsi locul liniei de mijloc în care putem exista şi determina stările noastre echilibrate. Acest echilibru nu este posibil decât dacă ne unim şi ne conectăm. Apoi, fiecare adaugă propria sa stare la toată lumea şi aşa aducem pe toată lumea la o stare de echilibru. Dacă examinăm punctul de echilibru, vom descoperi HaVaYaH care este directă şi opusă, cele zece Sefirot ale Luminii Directe şi cele zece Sefirot ale Luminii Reflectate, care este o întreagă structură spirituală, numită Partzuf. Este structura care realizează o stare de echilibru.

Este un principiu elementar, două forţe opuse care realizează o stare de echilibru şi astfel fixează întreaga realitate.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 27.12.2013

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: