Nu lăsa pe mâine

Baal HaSulam, Scrisoarea 13: Adevărul se va arăta în felul său, pentru că cel care regretă face cunoscut regretul său. Nu se poate abține sau ascunde. Într-adevăr, vă simt pe toți împreună, că astăzi a fost înlocuit pentru voi cu mâine și, în loc de „acum”, voi spuneți „mai târziu”. Nu există nicio cură pentru asta, ci doar să facem efortul de a înțelege greșeala și distorsiunea și, anume, că acela care este salvat de Creator, este salvat numai dacă el are azi nevoie de salvare. Iar acela care poate aștepta până mâine, va obține salvarea sa după ani și ani, Doamne ferește!

Sub nicio formă nu trebuie să amânăm pentru mâine niciun fel de trăiri, gânduri, definiții și dorințe. Omul trebuie să le adune, să le direcționeze către Creator și să le raporteze Lui.

Să zicem că am în cap multe gânduri, toate trebuie atribuite Creatorului, lipite de El, fiindcă trebuie să înțeleg că El este sursa lor în trăirile mele și în mintea mea.

Dacă ne mișcăm în permanență în relație cu El, atunci va apare treptat imaginea corectă a conexiunii dintre mine și Creator. La început, Creatorul se manifestă sub forma Sursei originare a tot ceea ce mi se întâmplă, în mine și în lumea înconjurătoare. Și, atunci, văd că nu există nicio lume înconjurătoare și toate sunt ceea ce El construiește în jurul meu, în simțirile mele, ca o proiecție a acestor senzații.

Lucrul principal este să încerc constant să mă leg de Creator, ca fiind cauza principală a tuturor trăirilor mele. De aceea, Baal HaSulam scrie că acela care nu urmează asta va deveni mai înțelept după ani, dar cine știe când?

Dacă o persoană neglijează acest lucru, atunci este respinsă de la munca spirituală și nu se va putea întoarce, până când se apropie ciclul următor, care este ca o revoluție a Pământului în jurul Soarelui, care poate lua cu adevărat mulți ani.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 11/02/19

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: