O viață lipsită de plăcere reală

507.04Întrebare: Dacă vorbim despre conștientizarea răului naturii egoiste a omului, plecăm de la postulatul că natura noastră este rea?

Răul se referă la un fel de standard. Standardul este Creatorul sau forța superioară, a cărei proprietate este dăruire. Noi, ca şi creatură, suntem opusul acestei forțe, deci natura noastră este rea în raport cu El. Poți spune asta?

Răspuns: De obicei, nu așa ajungem la El. În principiu, nu considerăm că natura noastră ar fi rea, nici bună. Vedem doar că de-a lungul vieții, din generație în generație, oamenii își pierd timpul. Încearcă să se umple cu niște mici plăceri, dar nici noi, nici copiii noștri, nici nepoții noștri nu avem plăcere reală din viață.

Viaţa e scurtă. Mai mult, este ciudată, nefericită și goală. Prin urmare, o viață goală și scurtă nu are niciun fel de valoare.

Din generație în generație, ea începe să fie simțită din ce în ce mai mult nu ca un dar, ci ca o nenorocire, ca ceva care ne apasă, un fel de soartă rea care ne-a impus această existență. Nu este de mirare că se spune că fericiții sunt cei care nu s-au născut în comparație cu cei care s-au născut.

Dar toate acestea provin din faptul că nu vedem lumea așa cum am putea-o aranja. Pe baza acestora, apar diferite teorii care ne spun ce să facem cu noi înșine și cu viața noastră.

Din emisiunea de pe KabTV „Stări spirituale” 13.05.2019

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: