Pe creasta valului

In timpul ascensiunii spirituale, persoana este ca atunci cand se trezeste, inhaleaza si devine plin de inspiratie. Acesta este un semn ca e aproape de spiritualitate. Inca nu simte Lumina, dar se pare ca zorii vor erupe in curand.

Acesta este momentul in care se pot discerne, se ating multe lucruri noi in aceleasi materiale de studiu. Individul ar trebui sa foloseasca acest timp pentru daruire maxima; el trebuie sa faca o extragere completa, fara a pierde niciun moment. Altfel, e ca si cum, nu tine cont de ceea ce i-a fost dat de Sus.

Nu conteaza ce carti citeste in aceasta perioada, atat timp cat acestea sunt aproape de sufletul lui. La urma urmei, chiar si fara a intelege ceea ce citeste, el isi exercita eforturile in aderarea dorintei si mintii lui la Lumina care vine asupra-i. El vrea ca Lumina sa patrunda dorinta lui, si apoi prin coliziunea dintre ele, sa avanseze.

Lumea noastra, atomi, molecule – nimic din toate acestea nu exista. Exista doar puterea dorintei. Atunci cand dorinta cuiva este aproape de Lumina, el ar trebui sa incerce sa lucreze cu ea, cat mai mult posibil.

Aspiratia catre obiectiv care este revelata in inima unei persoane este apelul pentru corectare. Eforturile sustinute in timpul ascensiunii spirituale in studiu, diseminare si munca in grup conduc aceasta dorinta la meritul de a revela Lumina.

Lumea Spirituala nu are limite, ziduri, sau interdictii. Lumina si Kli-ul exista unul langa altul, dar ele nu se intersecteaza, la fel ca undele de frecvente diferite. Doar in cazul in care o persoana trece de pe valul de a primi pe valul de a darui, el adera la Lumina si devine implinit cu ea.

Pentru aceasta, persoana are nevoie de o dorinta puternica si totala, similara Luminii, la nivel minim. Aceasta dorinta poate fi foarte mica, dar trebuie sa fie complet focalizata pe obiectiv. Este similar cu modul in care un copil vrea ceva mic, dar il poate avea, atunci cand dorinta lui este totala, chiar daca pentru o perioada scurta de timp.

O minima similaritate cu Creatorul ne permite sa-L simtim imediat. Senzatia Creatorului este sufletul nostru. Apoi, descoperim viata vesnica si perfecta la nivelul Sau si nu la nivelul corpului nostru. Dorinta de a darui, corectata de Lumina, ne aduce la Creator, la proprietatea comuna a Naturii, iar noi atingem acest nivel si aceasta putere.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: