Pentru beneficiul altora

Tora, Deuteronomul 21:10: Dacă mergi la război împotriva dușmanilor tăi.

Este vorba despre un război al unei persoane cu natura sa, care este egoistă.

Pe de-o parte, asta este o muncă foarte dificilă, iar Tora o descrie foarte precis ca un război. Până la urmă, tu trebuie să te lupți cu proprietățile tale interioare, opiniile, gândurile și cu descoperirea constantă că totul este direcționat spre beneficiul corpului tău, pentru confortul tău.

Trebuie ca tot timpul să te ridici deasupra acestui lucru, pentru a prefera confortul celorlalți, iar prin ei, confortul Creatorului, deoarece Creatorul este personificarea a tot ceea ce este în afara ta. Acesta este un război imens cu tine însuți.

Desigur, că sunt forțe care ajută lupta și care determină cum să alegi anumite metode, oportunități, timp și circumstanțe, pentru ca, într-un anumit mod, să te ridici deasupra ta și să-ți întorci gândurile spre acțiunile care sunt pentru beneficiul celorlalți și al Creatorului și nu pentru propriul tău beneficiu. Însă, în general, aceasta este o muncă foarte dificilă.

Cel mai important lucru este că, deși această muncă este atât de dificilă prin presiunea interioară a omului, toți oamenii din lume trebuie s-o ia asupra lor. Acesta este cel mai incredibil lucru.

Asemenea gânduri sunt tipice acelor puțini din lume care au punctul din inimă. Ei înțeleg nevoia pentru atingerea scopului creației și pentru îndeplinirea planului. Ei au cunoștințe elementare despre noua dorință care îi arde din interior.

În față îi așteaptă o mare luptă. “Du-te la razboi” așa cum spune Tora. Totuși, ei au cel puțin o dorință inițială pentru asta. Pentru restul oamenilor aceasta este într-o stare interioară latentă. Totuși, din întreaga umanitate, ei sunt mai puțin de câteva zeci de oameni care au o dorință cu adevărat puternică, pentru a se ridica deasupra naturii lor și sunt pregătiți pentru orice.

Până la urmă, tot va afecta pe toată lumea, deoarece omenirea trebuie să se ridice la o natură complet nouă, cu legi noi și forțe noi.

Din KabTV “Secretele Cartii Eterne” 10/5/16

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: