Pierzându-te în scopul de a găsi

O persoană trece prin diferite faze până când ajunge la prima corecţie spirituală, echivalenta de formă cu Creatorul. Cuvântul “loc” este des folosit ca referinţă pentru Creator. De ce Creatorul este numit “loc”?

Locul este dorinţa. Locul care a primit calitatea de dăruire este imaginea Creatorului. Deci toate intenţiile, toată munca unei persoane ar trebui să fie îndreptate către un singur loc: a corecta dorinţele sale pentru a fi de dăruire. Imaginea Creatorului care este revelată în locul potrivit, ceea ce înseamnă în vasele corectate, este deja influenţa celor două linii.

Prima fază a corectării este atunci când încetează a se mai gândi la el şi deja înţelege şi simte că doar prin conectare este împlinit. Deja înţelege că trebuie să fie într-un grup care este considerat acelaşi cu Creatorul. Gradual începe să înţeleagă conceptul de conectare şi nu se vede ca fiind parte separată a grupului. Aşa cum e scris : “…căci Eu Domnul, locuiesc în mijlocul copiilor lui Israel.”

Graţie muncii sale în grup pentru a obţine garanţia reciprocă, gândurile prietenilor şi influenţa Luminii care este atrasă de eforturile noastre comune, persoana ajunge la acea stare în care priveşte totul din centrul grupului. Apoi simte o nouă întărire a inimii şi trebuie să atingă “locul” potrivit din nou şi din nou. După un timp, începe să înţeleagă că a trecut prin schimbări care nu păreau importante înainte. Opinia publică, starea grupului, îi devin foarte dragi.

Oamenii din grup îi devin dragi, importanţi şi începe să le poarte de grijă mai mult decât copiilor lui. Este aşa pentru că îşi simte familia  la nivel fizic în timp ce prietenii săi îi simte la nivel spiritual. Înţelege că are o obligaţie faţă de familia sa, dar în acelaşi timp începe să intre în inimile prietenilor săi, vrea să trăiască acolo şi să le garanteze tot ce este mai bun. Starea prietenilor îi determină toate gândurile şi acţiunile sale, îi dictează ce griji să aibă, ca o mamă care se îngrijorează doar pentru copilul său. Aşa începe o persoană să îşi trateze grupul.

Gradual, conceptul de Creator este clarificat în grup potrivit eforturilor de a aranja imaginea vasului general, a minţii şi a inimii generale. Prin durerea care este simţită în momentul în care nu poate să atingă asemenea unitate, imaginea Creatorului începe să devină clară în acest grup unit.

Lumina Înconjurătoare îl inflenteaza prin dorinţele sale pentru centrul grupului, pentru dorinţele sale de a vedea pe toţi corectaţi şi încântând Creatorul care este revelat potrivit eforturilor depuse în grup. Aşadar persoana se apropie de Creator prin grup.

În acest moment nu putem înţelege ce înseamnă a te pierde pe tine în grup şi în acelaşi timp să şi exişti, să şi acţionezi. Din perspectiva egoului, sinele dispare complet, dar din perspectiva dăruirii el creşte până când ajunge la nivelul Creatorului revelat în grup. Baal HaSulam spune: “Este normal, atunci când Lumina generală se aprinde, individul este anulat în ceea ce priveşte sinele,” dar simte grupul şi Creatorul în el!

Din lecţia zilnică de Cabala 1/12/14

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: