Poarta a 50-a a Binei

165Există multe comori ascunse în acel palat, una peste alta. În interiorul acelui palat există porți care au fost făcute să ascuntă, făcute pentru a bloca luminile. Ele sunt cincizeci (Introducerea Cărții Zohar, capitolul „Lacăt și cheie”).

Când studiem Cartea Zohar, trebuie să credem că această carte este un intermediar între noi, cei de jos, și Creatorul, cel de sus, și toată această legătură are loc prin grupul lui Rabbi Shimon.

Porțile sunt condițiile pe care trebuie să le respectăm. Pentru a trece prin porți trebuie să te apropii de ele și să te adaptezi la anumite calități. Apoi unele dintre porți se deschid, altele sunt anulate, iar altele trebuie să le corectăm integrându-ne cu ele.

După fiecare poartă dezvăluim din ce în ce mai mult dorința de a dărui în noi înșine, ne apropiem din ce în ce mai mult de Creator și înțelegem mai bine întregul sistem care leagă creația de Creator. Prin urmare, cu fiecare poartă prin care trecem, mergem din ce în ce mai departe în palatul Creatorului.

În spatele ultimei, a 50-a poartă, se dezvăluie absolut totul, întreaga Malchut, în adeziune completă cu forța superioară.

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala 01.01.2023, Scrieri ale lui Baal HaSulam „Introducere în Cartea Zohar”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: