Întunericul este un semn al abundenței luminii Hochma și că tot ce lipsește este lumina Hassadim, pentru ca întunericul să strălucească precum lumina. Întunericul este manifestarea Creatorului, dar trebuie să adaug lumina Hassadim în acest întuneric, fiindcă numai în această măsură îL putem descoperi pe Creator, pentru a-I aduce mulțumire. Cu cât mai multă lumină Hassadim, cu atât sunt mai mari revelările, fiindcă, deși Creatorul umple întreaga lume cu Lumina Sa, totuși nimeni nu îL poate simți, decât aceia care pot adăuga Lumina milei, după cum este scris că „în lumina TA vom vedea lumina”.

De aceea, într-o stare de greutăți, trebuie să credem că nu există altceva în afară de Creator și să ne bucurăm de orice rău revelat de EL, pentru că acesta este un semn că ceva bun va fi dezvăluit curând. Iar dacă primesc o lovitură, înseamnă că sunt gata pentru descoperirea gradului următor. (Minutul 55:00)

Creatorul își dezvăluie atitudinea față de mine cu mai multă claritate, dar îL pot percepe ca fiind rău și să sufăr, deși în realitate totul este bine. De aceea, în cele mai acute și critice stări, avem cea mai mare oportunitate de a spune că totul vine de la Creator pentru binele nostru. (Minutul 57:15)

De ce venim în această lume, dacă scopul nostru este să o părăsim? Cădem în regatul dorinței egoiste să ne bucurăm, la cel mai scăzut nivel al realității, ca niște animale primitive, pentru a ne ridica de aici. Suntem chiar mai răi decât animalele, deoarece suntem de acord cu răspunsurile noastre instinctive și automate. Suntem sclavii egoismului, în timp ce un animal nu se simte înrobit. Chiar și animalele de casă nu se simt înrobite când își pierd libertatea, ci îl iubesc pe stăpânul lor, care le hrănește, iar ele sunt gata să muncească pentru el.

Dar Creatorul nu ne permite să trăim în acest fel, cu egoismul nostru. Fiecare generație consecutivă se simte din ce în ce mai nefericită. Astfel, Creatorul ne scoate din gradul animal și ne ridică la nivelul uman, iar noi trebuie să învățăm să ne asemănăm cu Maestrul.

Aceasta este o lucrare specială din partea creației. De aceea, Creatorul ne trezește constant sentimentul că suntem în exil, în sclavie, în micime, fără cunoștința și simțirea stăpânului nostru, ca un animal care nu se lasă îmblânzit. Va fi astfel până când îL vom descoperi pe Maestru și vom realiza că El este cel mai sublim, iar atunci ne vom pleca în mod conștient, dar nu din obiceiul animalic, ci din atingerea măreției și a înțelegerii rolului Său în creație și a efortului Său de a ne ridica la nivelul Lui, astfel încât nu numai să ne împlinim dorința, ca un animal legat de proprietar, ci să primim aceleași calități ca ale stăpânului. (Minutul 1:02:21)

Viața este un sentiment de adeziune la Creator, de armonie cu forța superioară, de mișcare la unison, de absență a percepției de conducător și adept, ci numai împreună. Acolo, în cel mai înalt punct, unde sfârșitul acțiunii este unit cu gândul inițial, Creatorul și creația realizează o astfel de adeziune, încât nu există nici primul și nici ultimul, ci doar toți împreună. ( Minutul 1:06:50)

Trebuie să ne întoarcem la adeziunea către Creator, ca un embrion în pântecele mamei, legat de ea în toată esența ei. Dar acum nu mai sunt un copil, ci un om matur, împovărat de experiența diferitelor stări și cunoștințe. Împreună cu toată această povară, mă anulez în fața Celui Superior, ca un embrion. Nu-mi anulez gândurile sau dorințele, ci încerc să fiu devotat ca un embrion, mamei sale. Totul se întoarce întotdeauna la primul punct al concepției – punctul de adeziune completă dintre creație și Creator. Indiferent cât de mare, puternic sau inteligent am devenit, mă reduc la un singur punct, în interiorul Creatorului. (Minutul 1:25:18)

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 4/23/19,  Scrierile lui Rabash, voi. 1, articolul 20, „Cel ce-și împietrește inima”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →