Este imposibil să avansezi spre scopul creaţei în linie dreaptă. Ne vom abate întotdeauna de la el, o dată într-o direcție și apoi în cealaltă. Este ca o rachetă care zboară spre o țintă, care se abate în mod constant cu un anumit unghi, dar se corectează constant în raport cu ținta.

La fel facem şi noi: ne abatem de la calea dreaptă, corectăm abaterea, ne abatem din nou și ne corectăm din nou până ajungem în sfârșit la scop.

Vedeți, nu putem simți dacă suntem pe traiectoria corectă. Avem întotdeauna nevoie de un fel de abatere care să ne permită să ne evaluăm starea. Dacă nu simt o abatere de la cale, atunci sunt într-o stare neutră, zero, fără nicio posibilitate de a merge înainte.

Toate simțurile noastre, văzul, auzul, mirosul, gustul și atingerea, sunt toate construite pe contrastul dintre două calități, pe diferența dintre adevăr și minciună, amar și dulce. Numai în această formă începem să înțelegem unde ne aflăm.

Ne plângem de probleme în familie, la locul de muncă, în grup; trecem prin multe stări diferite, uneori rele și alteori bune. Dar acest lucru nu este întâmplător, tocmai pentru că doar din cauza contrariilor, din cauza contrastului dintre lumină și întuneric, ne putem evalua pe noi înșine.

Și cu cât înaintăm, cu atât această estimare este mai fină și abaterea devine mai mică. Începem cu abateri mari și apoi amplitudinea lor se îngustează din ce în ce mai mult. Iar raportat la scop abaterile devin destul de microscopice dar extrem de importante în același timp. Adică, pe măsură ce ne apropiem de obiectiv, amplitudinea abaterii de la plus la minus devine din ce în ce mai importantă.

Este la fel ca în orice știință, un specialist de nivel înalt va vedea un abis de condiții în cea mai mică întrebare. Pentru o persoană obișnuită, doar lucrurile foarte mari sunt vizibile.

În timp ce lucrăm în grup, trebuie să încercăm să vedem aceste fluctuații, diferențe și schimbări între bine și rău în relațiile dintre noi și să le distingem unele de celelalte. Nu poate exista bine fără rău și rău fără bine în viața de familie sau în viața de grup. Dar toate acestea nu sunt date astfel încât să ne concentrăm serios asupra lor, ci astfel încât să percepem aceste schimbări ca pe un mijloc de a atinge Creatorul și de a-L menține constant în atenţie

Creștem rezoluția atât de mult și obținem o asemenea acuratețe ca și cum am fi măsurat anterior abaterea în metri, iar acum am îmbunătățit scara la milimetri. Devenim mai delicati și mai sensibili la schimbările care au loc în fiecare dintre noi și în noi toți împreună.

Iar aceasta nu este doar o schimbare a rezoluției, ci acestea sunt lumi diferite. Astfel urcăm din lumea Assiya la Yetzira, Beria, Atzilut, Adam Kadmon și ajungem în lumea infinitului. Totul este cât de subtil distingem diferența dintre primire și dăruire, dintre Creator și creație, dintre lumină și întuneric în toate variațiile lor.

Se spune despre asta: „Înțelepciunea vine cu experiența”. Cu cât lucrăm mai mult, cu atât ne dezvoltăm o sensibilitate mai mare față de toate aceste fenomene într-o asemenea măsură încât începem să simțim spiritualitatea.

Lumea spirituală este chiar aici! Creatorul și Shechina sunt prezenți aici, totul este spiritual aici. Dar unde este? De ce nu putem vedea nimic? Pur și simplu nu avem sensibilitatea pentru asta, ca și copiii mici care nu văd jumătate din ceea ce observă părinții lor. Și trebuie să dezvoltăm o astfel de sensibilitate pentru dăruire, pentru relațiile speciale dintre oameni.

Numim această relație specială dintre oameni Shechina și numim puterea conținută între ei Creatorul. De aceea se spune: „Creatorul a spus: ‘ca și cum El M-ar fi făcut’”. Construim o stare în care ÎL dezvăluim pe Creator.

Cu toții ne conectăm în Creator și de aceea aceasta se numește linia de mijloc.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 10/22/21, Scririle lui Baal HaSulam, Shamati #29 “Când gândurile vin la o persoană”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →