Răscumpărarea este viață, sclavia este moarte

Exilul diferă de răscumpărare deoarece îi lipsește litera ”Aleph” adică, Creatorul este revelat în momentul răscumpărării. Astfel, pregătim lipsa noastră pentru El.

Trebuie să-mi imaginez conexiunea mea la Creator, chiar și atunci când sunt în exil. Este ca un vid, o lipsă care mai târziu va fi împlinită cu ceva. Totuși, această lipsă are deja forma răscumpărării viitoare. Începe să ia forma corectă. În conformitate cu aceasta, încep să înțeleg ce trebuie să fie exilul și ce aștept de la el.

Nu este răscumpărarea din bucatele din carne de vită, ceapă și usturoi. Deci, ce este mai exact răscumpărarea? Poate că eu sufăr și simt exilul la nivel vegetal, animal, dar nu la nivelul uman, Adam, care este asemenea (Domeh) Creatorului.

Întreaga diferență dintre exil și răscumpărare este prezența Creatorului. La finalul exilului, trebuie să-mi imaginez care este singurul lucru care-mi lipsește. Se pare că am deja impresia că știu ce trebuie revelat.

Trebuie să fiu pregătit pentru asta, să aștept, ca și cum aș putea deja să gust ce ar trebui să-mi aducă răscumpărarea, această eliberare, independența de îngerul morții. Ce simbolizează viața și moartea pentru mine? Viața este răscumpărarea și sclavia este moartea.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 01.04.2014, Shamati 190

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: