Forța credinței vine dintr-o iluminare specială, care se deschide de sus. Lumina credinței oferă unei persoane credința, adică forța dăruirii. La fel ca acum, în mod natural, conform formulei implantate în mine, fără să ezit, eu mă gândesc constant la mine, pentru ca, astfel, să încep să mă gândesc conform formulei inversate, la beneficiul altora și, anume, într-un final, la beneficiul Creatorului.

Înțeleg că, Creatorul descrie toate detaliile realității pe care o văd în fața mea și că prin ele pot ajunge la dăruirea adevărată către Creator. Prietenii mei, aliații și dușmanii, diferite caractere care îmi otrăvesc viața și, invers, mă sprijină, toată natura inanimată, plantele, animalele și oamenii sunt doar niște actori într-un mare teatru numit viață. Toți sunt controlați de forța superioară a Creatorului cu singurul scop și, anume, ca prin ei să mă conectez cu forța superioară.

Credința este Creatorul Însuși; El este numit „Dumnezeul credinței”. Când această lumină este revelată, atunci sub influența acestei iluminări eu încep să acționez conform instrucțiunilor acestei forțe. Și când lumina este ascunsă, acționez contrar ei, ca Faraonul, înclinația rea. De fapt, sunt doar două forțe, atât din partea din față, cât și cea din spatele Creatorului, care se joacă cu mine.

Toată lumea reprezintă detaliile jocului Creatorului cu mine și, în măsura în care îi pot conecta, eu mă apropii de Creator. Toate calculele sunt direcționate numai spre Creator, intenția mea este direcționată numai spre El, iar toate celelalte sunt doar mijloace pentru a face asta. Cu toate acestea, fără aceste mijloace este imposibil să ajungi la Creator, așa că eu trebuie să îi tratez exact în același mod în care tratez Creatorul. Apoi, aceste mijloace, împreună cu mine, se vor schimba în materie, în dorința prin care ader la Creator.

Lumina credinței este lumina înconjurătoare, care reîntoarce la sursă și care aduce forța dăruirii în inima unei persoane. Este singurul lucru de care avem nevoie, fiindcă nu avem ce altceva să așteptăm și să sperăm. Dacă obținem lumina credinței, atunci, cu ajutorul ei, noi vom putea să ne ridicăm la nivelul dăruirii, să ieșim din dorința de primire și să începem să lucrăm cu ea în mod altruist. Toată Tora este pentru a corecta intenția de la „scopul de a primi”, la „scopul de a dărui”.

Dorința de a ne bucura rămâne așa cum a fost creată de Creator. Singura întrebare este ce anume preferăm să ne dea plăcere: să ne bucurăm noi, înșine sau să dăm bucurie altora. Asta este toată diferența dintre natura de primire și cea de dăruire. Nu dorința este cea care se schimbă, nu materia în sine, ci mai degrabă intenția care este inversată de lumina care reformează.1

Abilitatea mea de a dărui este determinată de lumina credinței pe care o primesc. Prin urmare, folosirea dorinței mele se extinde și văd ce poate fi făcut pentru ea. Dacă lucrez cu ea cu scopul de a dărui, lumea dintr-o dată devine transparentă într-o anumită măsură. Cu cât folosesc mai mult dorința mea pentru a dărui, cu atât mai transparentă devine lumea.

Până la urmă, eu văd lumea prin dorința de a primi. Dacă dorința este egoistă, lumea este foarte limitată, închisă. Intenția cu scopul de a dărui deschide o oportunitate pentru mine, ca să văd ce este dincolo de interesele mele animalice, înguste. Acum mă gândesc numai la lucruri care sunt bune pentru animalul meu. Realitatea pe care o simt în această perspectivă este numită această lume: mâncare, sex, familie, bani, onoare și cunoaștere. Cu toate acestea, dacă îmi extind percepția eu văd o viață diferită.2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 4/20/19, Shamati „Ce este măreția și micimea în credință?”

1 Minutul 4:38

2 Minutul 20:39

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | 1 Comment →