Toate realizările de ieri trebuie să se transforme în descendența de azi, altfel nu avansez. Pun un picior înainte și avansez, fiindcă același picior rămâne în urmă. Apoi iar, un pas înainte cu celălalt picior și înaintez astfel, încât el să rămână iar în urmă. De aceea, dacă azi m-am trezit într-o dispoziție proastă, dacă lecția de azi nu mi s-a părut incitantă, nu mi-a provocat aceeași ardere ca înainte, atunci trebuie să înțeleg că acesta este un semn de avansare. Acesta este exact modul în care avansăm.

De aceea, sunt fericit că am primit o îngreunare a inimii și nu sunt la fel de încitat ca un copil mic sau ca un începător care a descoperit Cabala. Acum am nevoie să obțin cel puțin aceeași trezire ca ieri, dar o fac deja prin munca mea și nu ca pe un cadou pe care l-am primit mai înainte de Sus.

Va trebui să mă analizez în mod constant dacă muncesc la trezire, la importanța scopului, la semnificația conexiunii care trebuie să devină pentru noi punctul central și la dorința mea pentru ea. Toate acestea înseamnă muncă, dar pentru asta eu sunt fericit, fiindcă dacă azi este greu pentru mine să muncesc, acesta este semn că ieri am făcut un progres bun. În fiecare moment mă analizez dacă am putut obține măcar aceeași trezire ca ieri, dar prin propriile mele eforturi. (Minutul 0:30)

Totul depinde de atitudinea noastră față de scânteia spirituală. Când simțim că ea se stinge, ne trage în jos sau ne înalță, avem ocazia să rămânem independenți de ea și să hotărâm noi înșine în ce stare va fi în noi această scânteie. Dacă o folosim corect, ea ne va trage întotdeauna înainte.

Scânteia este conexiunea noastră cu Creatorul, cu realitatea spirituală. Nu contează dacă această legătură este pozitivă sau negativă, cel mai important lucru este ca ea să existe! Noi trebuie să fim recunoscători pentru starea rea, la fel cum suntem și pentru cea bună. Din contră, când scânteia dispare, Creatorul îmi dă ocazia să o reaprind singur și să mă inspir. (Minutul 5:10).

Dezvoltarea în lumea corporală necesită, de asemenea, trecerea peste dezvoltările anterioare, dacă vrei să avansezi. Se întâmplă la fel în orice loc. Atunci, de ce este atât de dificil de acceptat acest lucru în dezvoltarea spirituală, că realizarea de ieri se schimbă azi în coborâre, într-un pas de la care noi trebuie să ne ridicăm?

În dezvoltarea corporală acest lucru este perceput ca un proces natural; până la urmă, suntem împinși înainte de forța egoismului. În Spiritualitate însă, este foarte greu de acceptat acest principiu, fiindcă avem nevoie să avansăm prin credință deasupra rațiunii, prin trezire spirituală și nu una egoistă.

Chiar dacă egoul nu vede niciun beneficiu pentru sine, niciun viitor, numai întuneric și asta nu ne împinge înainte, noi trebuie într-un fel să ne împingem singuri, să găsim o motivație spirituală.

Acest lucru este posibil numai în grupul de zece, prin unitatea noastră. Dacă toți ceilalți, cu excepția unuia care este în coborâre, își conectează punctele din inimă deasupra egoului, călcând pe el și, în acest fel, raportându-se la prieteni, ei îi dau puterea spirituală.

După ce descoperă că unul din prieteni este în coborâre, ceilalți nouă își revelează egoismul și îl coboară la valoarea minimă, în timp ce înalță conexiunea lor, punctele lor din inimă, scopul Creației și pe Creator. Atunci, această prăpastie dintre conexiunea în grup și deconectarea din el, dintre aprecierea spiritualității și desconsiderarea ei, produce presiunea cu care îl pot influența pe prietenul căzut, dându-i forță spirituală. El se trezește de la această forță și poate să o folosească pentru a avansa și a se încorpora în grupul de zece. De fapt, prin căderea lui, el devine motiv pentru urcarea comună. (Minutul 14:40).

Dacă un prieten a fost trântit, cum îl pot ajuta ceilalți? Simpla persuasiune și încercarea de a-l inspira încă nu înseamnă muncă spirituală. Acesta este modul în care susținem un om în lumea corporală.

Forța Spirituală este credința de deasupra rațiunii, dăruirea este deasupra primirii, Bina este deasupra lui Malhut, este decalajul dintre aceste două puncte. În timpul coborârii, aceste două puncte se întâlnesc și prăpastia dispare; nu există sus și jos, totul este gri. (Minutul 28:50).

Când un prieten este în coborâre, noi îl susținem și începem să-l influențăm prin decalajul dintre punctul grupului nostru spiritual și punctul corporal care există în noi. Îi vorbim despre percepția noastră a urcării spirituale, despre unicitatea și grandoarea ei în comparație cu punctul corporal.

Pentru asta, trebuie în primul rând să ajungem la un acord, la conexiune și la înțelegerea reciprocă. Apoi, din cele nouă puncte ale noastre de Bina și cele nouă puncte de Malhut, dăruim prietenului nostru și îl reînviem. Prin acest decalaj (prăpastie) atragem Lumina Reformatoare și i-o trimitem lui, el ni se alătură și, împreună, ne înălțăm la gradul următor.

Deci, cine salvează pe cine? Urcarea spirituală se întâmplă totdeauna în acest fel. În funcție de sistemul general, Creatorul alege cui să dea coborâre la un anumit moment dat, pentru ca întregul grup să avanseze prin el. (Minutul 30:20)

Prietenul căzut nu se poate ridica singur, el moare sau este prizonier, înlănțuit în egoismul lui. Însă prietenii lui vin și îl salvează. Chiar dacă cuvintele în sine nu sunt atât de importante, lucrul principal este să conectăm împreună punctele noastre și acolo să se simtă măreția Creatorului, a grupului și a punctelor de înțelegere a micimii dorinței de plăcere.

Dacă există un astfel de acord între cei nouă prieteni, atunci cel de al zecelea prieten va primi negreșit trezirea. El nu va putea să o evite, fiindcă ei sunt primele nouă Sfirot, iar el este Malhut. Dacă el primește acum o cădere, nu poate să facă nimic singur, iar ei, din contră, pot face totul. Atunci ei îl folosesc ca pe o pârghie, fiindcă, în acel moment, el este noul Malhut al grupului. (Minutul 32:10)

În munca spirituală există totdeauna o diferență între bine și rău din punctul de vedere al punctului egoist și o diferență între binele și răul spiritual. Trebuie să creez o prăpastie între ele: în ce măsură este mai jos dorința mea de a fi în egoism față de dorința de a fi în dăruire, în adeziune cu Creatorul prin grup. (Minutul 34:30)

Prietenul căzut primește trezire de la ceilalți nouă prieteni conectați împreună, fiindcă ei multiplică forța lor de 620 de ori prin Lumina unității. Nu este o forță mărită de nouă ori, ci una mărită de 620 de ori. Cu această forță îl influențează ei și nimeni nu se poate opune la o astfel de forță puternică. (Minutul 38:15)

Ajutând un prieten, îi permitem să simtă diferența dintre valoarea spiritualității în comparație cu corporalul. Suntem de acord că există într-adevăr probleme corporale, dar ele sunt nesemnificative pe lângă Spiritualitatea și conexiunea noastră, prin care ne conectăm cu Forța Superioară, cu eternitatea și perfecțiunea.

Anulându-ne și conectându-ne pentru a-l ajuta pe prieten, generăm o Forță Spirituală de dăruire. Apoi, cele nouă puncte de Keter și nouă puncte de Malhut se conectează împreună și avem Keter mare și Malhut mare și o mare diferență între ele, în măsura în care Keter se află deasupra lui Malhut. Prin această prăpastie ne influențăm prietenul și îl reînviem.

Conexiunea este cea care ne schimbă influența de la corporal la Spiritual. Până la urmă, o facem pentru scopul spiritual și construim un Kli spiritual din nouă vase egoiste. Prăpastia influențează prietenul și îl reformează.

Funcționează ca un leagăn: unul coboară, apoi celălalt. De fiecare dată când cineva este jos, toți ceilalți sunt deasupra, împotrivindu-se, ajutându-l și, astfel, toată lumea se ridică. Primim de Sus astfel de oportunități pentru a avansa.

Prăpastia care trezește un prieten este diferența dintre suma a nouă Keter și nouă Malhut care sunt în cei nouă prieteni, diferența dintre valoarea spiritualității și valoarea corporalității: măreția Creatorului față de măreția Creației, această lume, egoismul nostru.

Prietenul a căzut, pentru că Keter și Malhut ale lui s-au contopit și el a rămas doar cu un punct de existență animalică. Numai la gradul de om există diferență între Keter și Malhut, între măreția Creatorului și măreția Creației. Dacă această diferență nu există, ducem o existență animalică. (Minutul 39:42)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 18/06/18, Topic: „Să topim inimile într-una singură” (Pregătire pentru congresul din Italia 2018)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →