Noul meu articol pe Linkedin “Să nu încetăm niciodată să întrebăm”

Ilan Ramon a fost primul astronaut israelian. Se afla la bordul STS-107, a 28-a misiune a navetei spațiale Columbia. La reintrarea în atmosferă, Columbia s-a dezintegrat și a explodat ucigând toți cei șapte membri ai echipajului de la bord. Ramon a fost un mare realizator. El a fost un pilot de luptă de elită și cel mai tânăr pilot care a participat la atacul Israelului care a distrus reactorul nuclear din Irak. În ciuda succesului său, Ramon a pus întrebări emoționante despre viață și sensul ei la care cred că ar trebui să ne gândim cu toții, deoarece acestea sunt cele care dau valoare acțiunilor noastre.

Domnul Ramon i-a trimis întrebările lui Yeshayahu Leibowitz, un renumit profesor de biochimie și neurofiziologie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, care a fost și un scriitor prolific despre gândirea evreiască și filozofia occidentală. „De mult timp, mă gândesc la multe întrebări care ar putea fi încorporate sub titlul „Care este scopul omului în lumea în care trăim?” a scris Ramon. „Cu cât ne punem mai multe întrebări, cu atât contradicțiile și ambiguitățile sunt mai mari. Cum explici esența vieții?” l-a întrebat pe prof. Leibowitz. „Cum vedeți scopul și ţelul omului în viață și care este modalitatea de a atinge acest scop?”

Astăzi, când mulți oameni pun întrebări la fel de uimitoare, ar trebui să le analizăm mai atent. Există un motiv pentru aceste întrebări; ele sunt busola care ne conduce la chemarea noastră în viață, la scopul nostru final.

Cu toate acestea, pentru a ne găsi scopul, ar trebui să începem cu elementele de bază. Poate că nu suntem conștienți de asta, dar umanitatea, într-adevăr toată realitatea, nu constă din entități distincte și indivizi separați. De fapt, toți suntem părți ale unei singure entități care funcționează ca un organism, avându-ne pe noi ca celule și organe.

Problema este că nu suntem conștienți de unitatea noastră și ne percepem pe noi înșine ca ființe separate. Așa cum putem înțelege scopul existenței unei celule numai în contextul organismului în care trăiește, putem înțelege propria noastră existență doar în contextul întregii realități. Pentru că ne simțim ființe separate și nu ne recunoaștem legătura cu toate creațiile, nu putem găsi sensul și scopul existenței noastre.

Prin urmare, în loc să trăim o viață împlinită ca parte a ceva mai înalt decât noi înșine, trăim doar pentru noi înșine, fără să știm de ce trecem prin greutățile vieții sau prin beneficiul pe care îl obținem din existența noastră. Aceasta este cauza principală a prevalenței în creștere a anxietății și a depresiei în prezent.

Prin urmare, sarcina noastră este să devenim conștienți de interconexiunea noastră. Dacă putem ajunge să ne simțim ca o singură entitate, vom cunoaște locul nostru în lume, cum putem contribui la aceasta și cum ar trebui să ne trăim viața. Vom fi fericiți și încrezători cunoscând valoarea noastră și locul nostru în lume.

Cu toate acestea, nu vom ști niciodată despre conexiunea noastră sau despre sensul vieții noastre, decât dacă întrebăm despre asta. Aceste întrebări fundamentale, care pot fi destul de descurajante uneori, sunt motorul care ne determină să căutăm răspunsuri. Ele sunt forța care determină umanitatea să învețe și să evolueze. Dacă vrem să continuăm să creștem, nu ar trebui să încetăm să întrebăm.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →