Să țesem o pătură de iubire

Este spus că munca omului este să ridice Sfințenia (Șhina) din praf, să reconstituie Sufletul Comun al lui Adam HaRișon și să reconstruiască cortul căzut al Regelui David. Este vorba despre restaurarea conexiunii dintre noi, să devenim ca ”un singur om cu o singură inimă”, așa cum a fost înainte de păcatul lui Adam, înainte de ”Spargere”.

Și, cu toate că egoismul ne împiedică să facem asta, noi nu-l distrugem, ci ne ridicăm peste el și construim conexiunea dintre noi. Acest lucru se numește „să țesem o pătură de iubire”, care va trebui să acopere toate creaturile ca pe un singur corp. Astfel, ajungem la sfârșitul corecției, ne întoarcem la un singur suflet în care este îmbrăcată o singură Lumină, Creatorul, bucurându-se de creaturile create de El. (Minutul 0:20)

Creatorul, intenționat a creat înclinația rea, astfel ca noi să o putem depăși și să ne întoarcem la bine. El a pus intenționat obstacole unirii noastre și noi trebuie să căutăm o cale de a le schimba în bine. Nu ar trebui să vă mustrați egoismul, fiindcă el este un înger, este o forță a Creatorului, trimisă nouă ca obstacol (împotrivire).

Creatorul pare să pună în fața mea o barieră care trebuie depășită. Această barieră este destul de jos, aproape la pământ, dar în spatele ei stă un zid de nepătruns. Este la fel și cu înclinația rea: nu trebuie să o distrugem, ci să ne ridicăm peste ea. Eu nu pot să mă ridic peste ea! Numai dacă Creatorul mută peretele sau dacă se îndepărtează El, atunci, în această măsură, eu voi fi capabil să mă ridic peste egoismul meu.

Rezultă că progresul în Spiritualitate depinde de conexiunea omului cu Creatorul. Înclinația rea mă ajută prin împotrivire. De aceea, trebuie să tratăm egoismul cu înțelegere și respect și să înțelegem că această barieră este ajutorul prin împotrivire.

Înclinația noastră rea descrie întreaga lume pentru noi. Ne vedem pe noi înșine, vedem oameni, natură neînsuflețită, plante și animale. Această lume egoistă a fost creată pentru a ne ridica deasupra ei și a ne alipi cu Creatorul.

Înțelegem înclinația noastră rea atât de mult încât începem să o iubim. La urma urmei, ambele forțe, binele și răul, ne ajută. Altfel, se pare că încerc să mă ascund de egoismul meu ca de un dușman și că nici nu sunt capabil să-mi iubesc aproapele. Deci, în niciun caz, nu am succes și nu înțeleg ce să fac cu această viață. Dar asta trebuie să mă conducă spre binele absolut, atunci când chiar și întunericul va străluci, deoarece Lumina și îngerul morții se vor transforma într-un înger sfânt.

Prin urmare, ”țesând o pătură de iubire”, ar trebui să tratați toate incidentele negative ca fiind trimise de Forța Superioară. Creatorul intenționat a creat înclinația rea și, prin urmare, nu există rău în lume; totul este destinat să ne îndrume spre Forța Superioară și spre viața veșnică. Dacă atribuiți toate aceste forțe aceleiași Surse, atunci ”țesem” baza potrivită pentru ”pătura de iubire” care ne va acoperi.

În esență, Creatorul este dezvăluit astfel: între forțele bune și cele rele descoperim Gândul Creației și atitudinea Creatorului față de noi. (Minutul 3:35)

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 21/05/19 – Pregătire pentru Convenția din SUA 2019

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: